Pr. Lombardi despre vizita papală în Bavaria
14.09.2006, Vatican (Catholica) - Secţia română a Radio Vatican a publicat astăzi un scurt bilanţ al călătoriei apostolice a Papei Benedict al XVI-lea în Germania, sub forma unui interviu cu directorul instituţiei, pr. Federico Lombardi, SJ. Amintim că Sfântul Părinte şi-a început călătoria sâmbăta trecută, întorcându-se astăzi la Roma. Iată în continuare interviul, începând cu declaraţia directorului Radio Vatican.
– Aş spune că această călătorie este reuşită în cel mai bun mod posibil şi a răspuns din plin aşteptărilor Papei, ale Bisericii locale şi ale populaţiei Bavariei. Primirea a fost minunată şi, evident, atmosfera a crescut în intensitate de la o zi la alta, cum se întâmplă în toate călătoriile Papei. Sfântul Părinte a fost evident foarte mulţumit, în anumite momente chiar intens emoţionat. Faptul că a ţinut spontan omilia de la ultima întâlnire din Catedrala din Freising dovedeşte că şi pentru el a fost un crescendo de bucurie şi de participare.
– Şi în această călătorie Papa Benedict al XVI-lea nu a enumerat liste de „nu”. „Credinţa”, a spus el, „nu este un cumul de interdicţii, ci este o opţiune pozitivă.”
– Desigur. A fost un mesaj extrem de încurajator, mai ales pentru Biserica locală care trăieşte într-un timp în care societatea este pe cale de secularizare şi vestirea credinţei nu este simplă. Mai multe persoane din Biserica locală mi-au spus în aceste zile că mesajul Papei va fi foarte eficient şi după vizită. De altfel, tema însăşi a călătoriei – „Cine crede nu este niciodată singur” – vrea să conducă chiar în această direcţie: să facă vizibilă frumuseţea şi bogăţia comuniunii în credinţă şi posibilităţile de dialog, de slujire şi îmbogăţire pentru întreaga comunitate umană, posibilităţi care vin dintr-o credinţă vie.
– Papa s-a referit din nou la raţiune şi la raţionalitatea credinţei, împotriva tuturor integraliştilor şi a iraţionalismelor atât religioase cât şi culturale. Credinţa în schimb, a afirmat el, propune un autentic iluminism.
– Într-adevăr, se pare că aici ia contur din ce în ce mai mult cu trecerea timpului una dintre temele cheie ale acestui pontificat. Raportul armonios dintre credinţă şi raţiune este la baza marelui serviciu pe care credinţa îl poate aduce civilizaţiei umane. Am observat cum în anumite pasaje din discursurile sale, Papa subliniază că şi credinţa, ideea justă despre Dumnezeu, trebuie să fie ferită ca să nu fie distorsionată. Din această perspectivă, raţiunea devine activă şi este de mare ajutor în interiorul credinţei. Dar în acelaşi timp, credinţa împiedică tendinţa raţiunii de a se autolimita în propriile interese, în propriile obiective şi în domeniul propriu de acţiune, prin care riscă să devină săracă şi incapabilă să conducă umanitatea în faţa marilor provocări dintotdeauna şi în faţa marilor probleme etice de astăzi.
– Sf. Părinte a ţinut la dimensiunea ecumenică a călătoriei sale…
– Calatoria a avut un moment ecumenic propriu deosebit de important la rugăciunea Vesperelor în Catedrala din Regensburg. Trebuie spus însă că întreaga călătorie a avut o semnificaţie ecumenică întrucât a avut o importantă concentrare pe tema credinţei în Dumnezeu, în Dumnezeul revelat în şi de Isus Cristos, Dumnezeu care e iubire. Acestea sunt fundamentele absolut comune ale credinţei creştine. Vestirea adusă de Papa Benedict al XVI-lea a fost aşadar în mare parte o vestire absolut comună tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine.
– Ce rămâne în urma acestei călătorii papale în Bavaria?
– Cred că pentru Papa rămâne o mare bucurie: aceea de a fi luat din nou putere, elan din rădăcinile credinţei sale; pentru Biserica locală rămâne o încurajare puternică, valabila şi pentru Biserica din Germania; pentru cultura germană rămâne o contribuţie preţioasa ca reflecţie ce se poate extinde la toată cultura europeană: importanţa unui dialog corect între credinţă şi raţiune pentru binele societăţii moderne şi, privind apoi la întreaga lume, posibilitatea unui dialog cu celelalte culturi care simt elementul religios ca deosebit de important şi care pot intra într-un dialog rodnic cu noi, dacă şi noi trăim o cultură ce respectă dimensiunea religioasa în aspectul integral al persoanei şi al culturii umane.

A fost o vizita cu adevarat frumoasa. Am urmarit pe nemti si mi-a placut mult cum au prezentat si ce a spus papa.