Liturghia din Miercurea Cenușii la Iași

24.02.2023, Iași (Catholica) - Miercurea Cenușii, 22 februarie 2023, marchează începutul Postului Mare în Biserica Romano-Catolică. În Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași s-a celebrat la ora 18 o Liturghie cu un caracter penitențial, prin impunerea cenușii pe capul credincioșilor. A prezidat PS Iosif Păuleț, alături fiind PS Petru Sescu, Episcop auxiliar, și PS Petru Gherghel, Episcop emerit. Au concelebrat preoți din Episcopie în prezența unui mare număr de credincioși. Liturghia a fost precedată, la ora 17.30, de Calea Sfintei Cruci, condusă de cei trei Episcopi, care au rostit alternativ rugăciunile, semnalând prin prezența lor importanța parcurgerii în spirit a suferințelor și morții îndurate de Isus pentru mântuirea omenirii. Predicator la catedrală în timpul Postului Mare, pentru zilele de miercuri și vineri, este pr. Ionuț-Irimia Imbrișcă, profesor și spiritual la Seminarul Mare din Iași, care a ținut cuvântul de învățătură la începutul acestui timp liturgic marcat de post, rugăciune și pomană.
La ora 18 a început Sfânta Liturghie, prin intonarea cântecului „Sus pe muntele Calvar”, animat de corul de tineri al Catedralei, „Juvenes Ecclesiae”. Au fost ascultate lecturi biblice din profetul Ioel, din Scrisoare a doua către Corinteni și din Evanghelia Sfântului Matei, care tematizau postul, convertirea, împăcarea cu Dumnezeu. În predica sa, pr. Ionuț-Irimia Imbrișcă a reliefat importanța convertirii, precizând felul în care trebuie înțeleasă această exigență evanghelică, redând o reflecție pe care a făcut-o Papa Francisc înaintea Crăciunului anului precedent: „A ne converti înseamnă a învăța mereu, tot mai mult, să luăm în serios mesajul evangheliei și să încercăm să-l punem în practică. Nu înseamnă a ne distanța de rău, ci a pune în practică tot binele posibil”.
„În fața Evangheliei, rămânem ca niște copii care au nevoie mereu să învețe. A pretinde că știm tot înseamnă să păcătuim cu mândrie spirituală. Contrar convertirii este fixismul”, a mai subliniat predicatorul. Drumul pe care trebuie să îl facem vizează interioritatea noastră. Asemenea lui Augustin, poate spune oricine că îl caută pe Dumnezeu în afară, în timp ce El este de găsit în interior. Însă postul inimii trebuie susținut de postul trupului, căci amândouă dimensiunile sunt implicate în experimentarea lui Dumnezeu. „Lent” este cuvântul folosit pentru post în limba engleză, iar în engleza mai veche el înseamnă împrimăvărare, în sensul de împrospătare. Este ceea ce trebuie să realizeze creștinul în Postul Mare.
În Evanghelia Sa, Isus propune trei căi de trăire a timpului liturgic prezent: postul, pomana și rugăciunea, recomandând discreția în înfăptuirea lor. Postul înseamnă să renunți la tot ceea ce îl împiedică pe Dumnezeu să fie pe primul loc în viața ta. Oamenii sunt purtătorii unei flăcări, conform unei parabole ebraice, care se vede cu inima, o flacără care se contopește cu a celuilalt. Izolarea stinge această flacără. E chemarea fiecăruia de a căuta întâlnirea pentru a oferi propria lumină. Faptele bune nasc lumina: „Luminează-l pe celălalt și vei fi și tu lumină!”
După predică, a urmat ritul impunerii cenușii pe capul fiecărui credincios, în semn de pocăință, în timp ce preotul rostea cuvintele evanghelice: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” Acest gest exprimă fragilitatea și slăbiciunea firii umane care are nevoie de Dumnezeu; el simbolizează vremelnicia omului, invitându-l la încredere necondiționată în cel care l-a creat. Credincioșii au fost invitați să parcurgă drumul convertirii pentru a ajunge la celebrarea misterului pascal la capătul celor 40 de zile. „Te văd în chinuri grele” a fost cântecul care a încheiat adunarea euharistică. Domnul să primească intenția de convertire și pocăință a credincioșilor, iar meditarea suferințelor și pătimirii Mântuitorului să fie în fiecare inimă motiv temeinic de reînnoire interioară! Post binecuvântat, presărat cu roade spirituale! (pr. Cristian Diac pentru Ercis.ro)
