Papa Francisc s-a întâlnit cu 30 de preoți într-o parohie de la periferia Romei

22.12.2023, Roma (Catholica) - Papa Francisc și-a continuat vizitele la periferia capitalei: în după-amiaza zilei de joi, 21 decembrie 2023, în Prefectura XXVII a Diecezei, a avut un dialog cu preoții parohi din sectorul sudic al orașului, la Centrul pastoral Sfânta Gianna Beretta Molla. În această structură în care se desfășoară diverse activități caritabile, s-a întreținut cu preoții într-o discuție de circa două ore. Suveranul Pontif i-a salutat, de asemenea, pe voluntarii care lucrează cu săracii, migranții și mamele singure. După vizitele de la Santa Maria della Salute și Santa Maria Madre dell’Ospitalità, Papa a vizitat parohia San Giorgio in Acilia, zonă alcătuită din case sociale și cu atmosfera unei vechi suburbii, care își amintește încă de vizita din 1971 a Papei Paul al VI-lea, care a dorit să meargă să îi întâlnească pe locuitorii „acestui nou cartier”, pentru că „sunteți prezenți în inima mea, în virtutea misiunii mele, care este cea a lui Cristos”.
După mai bine de cincizeci de ani, un Papă se întoarce în această zonă situată la sudul capitalei. Papa Francisc, după un drum de aproximativ 50 de minute cu mașina de la Casa Santa Marta, a ajuns în jurul orei 16.30 la Centrul pastoral Sfânta Gianna Beretta Molla. Acolo a fost întâmpinat de comunitatea Fiilor Carității – Canosienii, cărora le sunt încredințate atât parohia cât și Centrul, apoi de preoții din Prefectura XXVII și de preoții parohii din sectorul sudic al Diecezei. În total, aproximativ treizeci de preoți, însoțiți de Episcopul acelui sector, Mons. Dario Gervasi, de pr. paroh Antonio Romeo Vettorato și de pr. Angelo Compagnoni, paroh la San Timoteo.
Împreună cu toți aceștia, Papa a zăbovit – imediat după rugăciunea de deschidere către Duhul Sfânt – timp de aproximativ două ore într-o discuție în Centrul pastoral. „O întâlnire frumoasă și chiar emoționantă”, a descris-o Episcopul Gervasi, vorbind de „o atmosferă foarte cordială, umană și afectuoasă” și de o conversație „prietenoasă” cu preoții: „Ne-am simțit ca niște copii care stăteau în jurul tatălui lor și erau încurajați de el. A fost loc pentru întrebări și am plecat fericiți”. Printre subiectele abordate s-au numărat experiența preoților, primirea, apropierea de oameni, sinodalitatea și procesul sinodal, care este modul în care Biserica se îndreaptă spre viitor.
După ce a vorbit cu preoții, Papa Francisc i-a salutat pe voluntarii instituției. Centrul dedicat Sfintei Gianna Beretta Molla și construit de sora acesteia, sora Virginia, este plin de activități caritabile și de solidaritate. „În fiecare dimineață începem cu distribuirea «Pâinii zilnice»„, povestește pr. Vettorato. „Seara un grup de voluntari face turul brutăriilor din zonă, care ne oferă pâinea și pizza nevândute, iar a doua zi dimineața distribuim ceea ce am strâns celor nevoiași”. Există și „Proiectul mama”, care ajută mame și copii de la concepție până la vârsta de trei ani: în prezent sunt îngrijite și primite aproximativ o sută de femei care se află în dificultate financiară, aproape toate singure și aproape toate străine.
„De două ori pe săptămână pot lua alimente, haine, produse de primă necesitate, dar vedem și dacă au nevoie de ajutor pentru vizite de specialitate sau altele”, explică preotul paroh. În sprijinul „Proiectului mama”, anul acesta a fost creat și „Spațiul mama”, unde câțiva voluntari le ajută pe femeile care frecventează Centrul să interacționeze și să se cunoască între ele. La acestea se adaugă Caritas-ul parohial, cu un centru de ascultare, de primire și de distribuire a pachetelor de alimente, care se ocupă de aproximativ 300 de familii, și „buticul de haine”, prin intermediul căruia se colectează haine: „Le spălăm, le aranjăm și le punem la dispoziția persoanelor aflate în nevoie, datorită unui grup de voluntari”, spune pr. Romeo. Înainte ca Papa Francisc să plece, puțin după ora 18.30, pentru a se întoarce la Santa Marta, preotul paroh a arătat altarul, unde Papa s-a oprit în rugăciune în fața Preasfântului Sacrament, și ieslea amenajată pentru Crăciun.
Cu acest ciclu de vizite, Papa continuă – într-o formă diferită – întâlnirile în diferitele parohii din Roma și din împrejurimi care au caracterizat primii ani ai pontificatului său, întrerupte apoi de pandemia de Covid și de fragilitatea fizică a Suveranului Pontif. Cu toate acestea, a dorit să restabilească aceste momente de prezență și apropiere și să o facă prin intermediul preoților parohi din diferitele prefecturi, cărora le lasă un spațiu larg de dialog despre problemele, nevoile și speranțele din activitatea lor. Prima dintre aceste vizite a avut loc în 28 septembrie anul trecut în parohia Santa Maria della Salute, în cartierul Primavalle. În acea după-amiază, Papa a rămas pentru a discuta cu 35 de preoți despre provocările și problemele pastorale ale zonei.
În cartierul Due Torri-Villa Verde, unde se află parohia Santa Maria Madre dell’Ospitalità, Papa Francisc a dorit să meargă pe 16 noiembrie, pentru a se întâlni cu aproximativ 40 de preoți din Prefectura XVII, care acoperă zonele Tor Bella Monaca, Torre Angela, Torre Gaia și alte cartiere învecinate. Acestea sunt zone de locuințe sociale și de sărăcie profundă, zone care îi primesc și pe cei aflați în nevoie și pe străini, după cum mărturisește parohia care găzduiește un complex de douăsprezece apartamente în care locuiesc familii în situație de urgență locativă, italieni sau refugiați din alte țări. Papa Francisc a putut să îi întâlnească și să îi salute la sfârșitul vizitei sale, oferindu-le o îmbrățișare și o strângere de mână.
