Vacanţa Papei se apropie de final
28.07.2009, Introd (Catholica) - Pentru Sfântul Părinte se apropie de sfârşit perioada de odihnă în Valle d`Aosta. Miercuri, 29 iulie 2009, după-amiază, după salutarea forţelor de ordine şi a autorităţilor locale, care au vegheat la buna desfăşurarea a perioadei petrecute la Les Combes, Papa va pleca spre Castel Gandolfo. În timp ce locuitorii oraşului vor aştepta salutul Succesorului lui Petru, primăria localităţii îi va oferi Sfântului Părinte cetăţenia de onoare. Despre perioada de final a şederii Papei la munte a vorbit pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de Presă al Vaticanului, aflat de asemenea la Les Combes.
El a declarat că Papa îşi petrece aceste momente „cu mare seninătate, continuându-şi lecturile, reflecţiile, rugăciunile, obişnuitele plimbări de seară sau cele scurte de după luarea mesei. Miercuri vor fi saluturile adresate tuturor persoanelor – nu puţine – care au colaborat pentru buna reuşită, senină şi sigură, a perioadei petrecute de Sfântul Părinte la Les Combes, după cum şi luni seară a avut loc tradiţionala cină de mulţumire, în tabăra saleziană, pentru a mulţumi autorităţilor civile şi militare din Valle d`Aosta, medicilor din spital. Mons. Ganswein, secretarul Papei, a fost purtătorul salutului Sfântului Părinte care miercuri le va mulţumi personal tuturor persoanelor pentru că şi o perioadă de linişte pentru Papa comportă o organizare logistică şi de securitate pe care toate persoanele o desfăşoară cu multă bunăvoinţă şi cu mare bucurie”.
Climatul care s-a stabilit în ultimii ani între personalul din Vatican – care are îndatorirea de a se ocupa de perioada de odihnă a Sfântului Părinte – şi personalul din tabăra saleziană, forţele de ordine şi autorităţile care se ocupă de prezenţa Papei în localitatea din Valle d`Aosta este cu adevărat un climat de mare colaborare şi cordialitate. Luni seară, se putea experimenta acest climat în intervenţiile preşedintelui regiunii, Augusto Rollandin şi a preşedintelui Consiliului regional, Albert Cerise, şi în special în intervenţia primarului de Introd, Osvaldo Naudin, care este chemat glumind chiar şi de către Papă „primarul etern”, pentru că sunt 30 de ani de când este primarul acestui orăşel.
Legat de acordarea cetăţeniei de onoare, pr. Lombardi a precizat: „trebuie avut acordul clar şi explicit al Sfântului Părinte privind această cetăţenie şi se poate prevedea ca în lunile următoare o delegaţie a primăriei să vină la Roma pentru a conferi în mod oficial cetăţenia Papei Benedict al XVI-lea. Aşa a fost şi în alte ocazii, de pildă primării germane care au acordat Papei cetăţenia de onoare în mod oficial la Roma, în cadrul unei audienţe. Titlu pe care – desigur – Papa îl va accepta cu multă cordialitate şi gratitudine pentru primirea atât de călduroasă de care se bucură.
