Papa reduce numărul audienţelor private
09.05.2006, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că intenţionează să reducă drastic numărul audienţelor private pe care le acordă liderilor politici, urmând să se întâlnească doar cu şefii de state şi de guverne. Agenţia italiană ANSA a informat că într-o scrisoare trimisă Nunţiilor Apostolici, la sfârşit de aprilie, sunt anunţate noile proceduri de urmat de către politicienii ce doresc să se întâlnească cu Papa.
Cei 174 de Nunţi Apostolici au fost informaţi că Pontiful nu va mai primi în privat miniştrii de cabinet sau alte figuri politice, altele decât preşedintele ţării şi premierul. Pentru o bună planificare şi pentru a reducere solicitările de audienţe cu Pontiful de 79 de ani, noile reguli cer anunţarea în avans cu cel puţin o lună a vizitelor liderilor de guvern. Nunţii Apostolici au fost de asemenea instruiţi privitor la preferinţa Papei ca aceste întâlniri să aibă loc vinerea sau sâmbăta dimineaţa. Scrisoarea le mai comunică faptul că după întâlnirea cu Papa, şefii de state sunt primiţi în audienţă de secretarul de stat al Vaticanului, pentru discuţii mai detaliate.
Regulile confirmă practica curentă de la Vatican, aşezând-o însă în scris şi în limite mai clare. Papa Benedict, de la începutul pontificatului său, a redus drastic numărul audienţelor private. În plus, în luna ianuarie a acestui an, Cardinalul Angelo Sodano i-a informat pe Nunţii Apostolici că Sfântul Părinte nu îi va mai primi la orice vizită o fac la Roma, ci doar la 2-3 ani pentru a le asculta rapoartele de activitate.
