Misiuni populare în parohia „Preasfânta Treime” din Prăjești

25.03.2024, Roman (Catholica) - În perioada 21-24 martie 2024 au avut loc misiunile populare pregătitoare pentru Învierea Domnului nostru Isus Cristos în parohia „Preasfânta Treime” din Prăjești, județul Bacău. Predicator a fost pr. Paul Mîrț, președintele Academiei „Petru Tocănel”. Tema acestor zile de misiuni a fost „Testamentul Mântuitorului”, numeroși credincioși participând la fiecare celebrare.
La Sfânta Liturghie de deschidere a acestor zile de misiuni, pr. paroh Dumitru Patraș ne-a reamintit că misiunile populare sunt „întâlnirea noastră cu noi înșine, sunt întâlnirea cu Dumnezeu, dar mai ales sunt un exercițiu sufletesc prin care ne pregătim pentru Învierea lui Cristos”. În cadrul omiliei, pr. Paul ne-a invitat să medităm asupra esenței credinței noastre, care provine încă de la primul mesaj al creștinului care ne transmite faptul că „Fiul lui Dumnezeu a venit pe lume, a pătimit, a murit și a înviat”. An de an suntem chemați să trăim acest mesaj cu viața noastră. Părintele predicator l-a citat pe Episcopul săracilor Oscar Romero care ne spune: „lui Dumnezeu nu pot să îi placă acei credincioși de duminică ce în timpul săptămânii trăiesc după logica acestei lumi”. Părintele a subliniat faptul că noi, credincioșii, vrem ca pregătirea noastră pentru marea sărbătoarea a Învierii Domului să ne aducă bucurie. Iertarea a fost unul dintre cuvintele cheie în jurul căruia s-a concentrat această seară.
În a doua seară de misiuni, părintele predicator ne-a invitat să continuăm să medităm asupra misterului credinței noastre și „să trăim ca bun creștini care ori de câte ori celebrează pătimirea Mântuitorului și Învierea Sa vor să iubească mai mult, vor să îl cunoască pe Isus, să cunoască chipul Dumnezeului celui adevărat, iar această iubire să o reverse cât mai mult acolo unde trăiesc”. Părintele a subliniat faptul că Isus a spus ultimele Sale cuvinte dușmanilor și nu propriei Sale familii sau apostolilor: „Doamne, iartă-i că nu știu ce fac”. Sintagma la care ne-a îndemnat părintele să ne oprim a fost: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis”. Ne-am îndreptat privirea spre imaginea lui Isus răstignit în mijlocul acelor doi tâlhari, care aveau nevoie de mântuire.
La Sfânta Liturghie de sâmbătă seara, în cadrul omiliei, părintele ne-a invitat să ne oprim la alte cuvinte spuse de Mântuitorul pe cruce: „Mi-e sete”. Prin aceste cuvinte Isus nu cere apă doar unei singure persoane, ci ne cere nouă tuturor. Prin iubire Cristos ne demonstrează că iubind, nu doar ne bucurăm, ci și suferim. El își ia crucea și o poartă cu iubire, acest gest este semnul iubirii supreme pentru popor și pentru lumea întreagă. Isus este prezent mereu cu noi prin Euharistie, prin care noi ne hrănim cu iubire, această iubire fiind cea care ne unește mai mult cu Cristos și astfel El se bucură că ne are alături. „Cu siguranță cea mai mare suferință a Mântuitorului nu a fost cea fizică, ci atitudinea noastră de oameni fără credință prin care l-am dezamăgit.”
Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor a fost prezidată de pr. Emilian Dumea, vicar provincial al Fraților Minori Conventuali din România. Au concelebrat preoții din parohie și de la postulandat, precum și preoți formatori de la Seminarul Franciscan „Sfântul Francisc din Assisi” din Roman. În cadrul omiliei, pr. Mîrț ne-a invitat ca participând an de an la celebrările pătimirii lui Cristos, să îi facem cât mai mult loc în viețile noastre. Expresia lui Isus „Dumnezeul Meu, Dumnezeului Meu, pentru ce m-ai părăsit”, cu siguranță, până la sfârșitul veacurilor, va răsuna de pe buzele acelora care îl slujesc pe Dumnezeu. Isus a acceptat toată această suferință pe care a pătimit-o pentru a ne mântui. „Cu toate că a suferit foarte mult, a acceptat-o din mâna lui Dumnezeu”. La sfârșitul Sfintei Liturghii, la sfârșitul zilelor de misiuni populare, pr. Paul Mîrț a rostit rugăciunea împreună cu credincioșii prezenți, pentru a dobândi indulgența plenară, iar mai apoi a dat binecuvântarea finală cu sfânta cruce. (Lucia-Raluca și Damian Comorașu pentru OFMConv.ro)
