Scrisoare deschisă despre conflictul dintre Biserici
04.05.2006, Arad (Catholica) - Tot mai mult în ultima vreme ziarele arădene vorbesc despre o problemă ce de 16 ani nu şi-a găsit rezolvarea: conflictul patrimonial dintre Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă. În timp ce în judeţele Timiş şi Caraş situaţia este foarte diferită şi sunt în curs de retrocedare toate lăcaşurile de cult greco-catolice, în judeţele Arad şi Hunedoara nu se întâmplă acelaşi lucru. Episcopia ortodoxă a Aradului se pare nu doreşte retrocedarea, chiar dacă oficial se declară dispusă la dialog. Cazul Ştei (Hunedoara) este emblematic în acest sens. Cum s-ar putea însă rezolva acest conflict patrimonial? Cum s-ar putea ajunge iarăşi şi în aceste două judeţe la armonie între cele 2 Biserici? Cui îi foloseşte oare această situaţie? În nici un caz poporului român sau creştinismului… Cred că exemplul judeţelor Timiş şi Caraş ar putea fi de mare ajutor: restituirea tuturor lăcaşurilor de cult greco-catolice din oraşe, restituirea bisericilor din satele unde ortodocşii au propriul lăcaş de cult, slujirea alternativă acolo unde este o singură biserică. Nu sunt acestea oare soluţii mai mult decât acceptabile şi care, în acelaşi timp, respectă dreptul de proprietate?
Proprietatea asupra lăcaşurilor de cult greco-catolice nu are nici o legătură cu numărul de credincioşi. Proprietatea este stabilită de cine a construit acea biserică şi este în acte proprietar de drept. Dacă ar fi altfel, atunci şi Biserica Ortodoxă Română ar trebui probabil să cedeze în unele localităţi lăcaşul de cult celor ce au trecut la neoprotestanţi, lucru la care nu se gândeşte nimeni. Personal, nu înţeleg de ce Episcopia ortodoxă a Aradului nu doreşte rezolvarea acestui conflict patrimonial. De ce nici măcar în oraşul Arad nu se restituie cele 2 bisericuţe? Cum se poate vorbi de creştinism şi urmarea lui Cristos atunci când se ţin bunuri furate? Decretul 358/1948 nu mai există dar efectele sale se văd încă. Legea 182/2005 există dar Episcopia ortodoxa a Aradului pare să o ignore. Dacă legile ţării nu sunt respectate mă întreb unde vom ajunge… În faţa pericolului secularizării, a culturii morţii şi a atacului fără precedent împotriva valorilor creştine, cred că ortodoxia şi catolicismul ar trebui să fie împreună apărătoarele valorilor autentice şi ca atare este nevoie să se rezolve o dată pentru totdeauna şi problema patrimonială. Sunt convins că iubirea creştină şi simţul justiţiei vor învinge şi nu peste mult timp şi credincioşii greco-catolici din judeţele Arad şi Hunedoara vor reintra în bisericile ce le aparţin de drept. Să nu uităm că nu ne judecă doar istoria dar mai ne va judeca într-o zi Dumnezeu! (Informaţia Aradului, 4 mai 2006, textul fiind semnat de pr. drd. Coriolan C. Mureşan, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj)
Este de neînţeles cum într-o ţară în care nu există biserică naţională prin constituţie aceasta există totuţi fie ca favorizată direct de autorităţi, fie prin faptul că autorităţile închid ochii în faţa nedreptăţilor cauzate de aceasta. Dacă celelalte culte nu sunt favorizate, măcar să nu fie defavorizate. Ţara este a tuturor, indiferent de apartenenţa religioasă, şi nu doar a unora care pretind că sunt singurii români sau că cei care aparţin altor culte nu sunt români.
Ce legătură are Catedrala Mantuirii Neamului cu mântuirea neamului? Sau ce legătură are mântuirea cu neamul? Neamul se va mântui când vor înceta în mijlocul lui ura, lenea, nedreptatea.
Nici un moment nu v-ati gandit sa retrocedati cele peste 300 de bisericii si manastirii ortodoxe, construite de stramosii nostrii si ai vostrii ortodoxii (care se intorc in morminte privind ; la voi ce a-ti vandut dreapta credinta) care le-au distrus fratii catolicii cu tunul intre 1700-1800? ? ?
Mă ia groaza uneori privind cum două biserici, vlăstare ale aceluiaşi Trup se ceartă între ele pentru nişte pietre zidite. Oare pietrele sunt Biserica lui Cristos? Precis că nu. Biserica lui Cristos suntem noi, cei care dăm suflare acelor pietre clădite una peste alta, suntem cei, care prin jertfa Mântuitorului am fost înviaţi, suntem cei chemaţi pentru a vesti mereu şi oriunde Evanghelia Iubirii. Iar noi ce facem? Unde ne este acea iubire pentru aproapele pe care ne-a propovăduir-o Cristos? Cum putem să spunem că îl iubim pe Cristos dacă nu-l iubim pe aproapele nostru? Ce folos aducem credinţei noastre prin interminabile certuri pentru averi? Oare nu este scris să nu adunăm comori pe pământ? Iar noi ce facem? Oare chiar este atât de greu de găsit un compromis? Oare chiar nu se poate, ca o modalitate de rezolvare temporară a problemei să concelebreze în aceeaşi biserică atât greco-catolicii cât şi ortodocşii. Cu timpul Dumnezeu le va rezolva pe toate, căci în El trebuie să ne încredem şi nu în forţele noastre. Unde vom ajunge cu ura pe care o purtăm faţă de celălat frate în Cristos? În iad şi acolo ne vom îndestula cu averile trecătoare, arzând şi suferind.
Şi dacă tot se caută dreptatea, asta vreau să spun: trăim într-o lume în care doar se spune că dreptatea e la fundul mării. Dreptatea este în noi, iar noi o sufocăm cu minciuna noastră. Să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului, dar să nu uităm să-i dăm şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Să ne aplecăm urechea, pentru a trăi bine, la poruncile Domnului, dar şi la cele ale omului, căci prin ele lucrează însuşi Dumnezeu.
Ar tebui sa studiati mai bine istoria pentru ca cele „300 de biserici„ au fost distruse de gen. Bucov care nu are nici o leg cu Biserica Catolica.