LC: Iertarea păcatelor: un sacrament în criză
26.03.2009, Vatican (Catholica) - Cel mai vechi şi cel mai puţin cunoscut dicaster din Vatican are ca sarcină iertarea celor mai grave păcate. O conferinţă din luna ianuarie a acestui an a explorat istoria şi scopul Penitenţeriei Apostolice. Lumea Catholica, în numărul său pe luna martie 2009, propune un articol, tradus din revista Inside the Vatican, despre dicasterul amintit, urmat de un interviu cu Episcopul Gianfranco Girotti, adjunctul Cardinalului Stafford la Penitenţeria Apostolică. „În probleme legate de conştiinţele indivizilor catolici, munca Penitenţeriei Apostolice, condusă de Cardinalul american J. Francis Stafford, este cu siguranţă cea mai secretă dintre activităţile oricărui dicaster din Vatican. Chiar şi tribunalele care tratează situaţii delicate de cerere de anulare a căsătoriilor publică rapoarte anuale indicând numărul de cazuri deschise şi numărul celor rezolvate de-a lungul anului. Dar Penitenţeria Apostolică nu publică acest gen de informaţii – munca ei este acoperită de sigiliul sacramental al spovezii”.
Conform celor spuse de Cardinalul Stafford reporterilor în ziua de 13 ianuarie, „Penitenţeria tratează cinci cazuri specifice: (1) un bărbat care a participat direct la un avort şi mai apoi doreşte să devină preot; (2) preoţii care au încălcat sigiliul spovezii; (3) preoţii care au oferit dezlegarea sacramentală propriilor lor parteneri într-un păcat sexual comis; (4) desacralizarea Euharistiei; (5) atentarea la viaţa Papei”. „Iertarea celor cinci păcate enumerate de Cardinalul Stafford este ceea ce Biserica descrie ca fiind `rezervată` Sfântului Scaun. Aceasta înseamnă că pentru a primi iertare pentru ele nu este suficient să mergi la un preot pentru spovadă, a arătat Episcopul Gianfranco Girotti, regent al Penitenţeriei Apostolice… Penitenţeria tratează peste o mie de cazuri în fiecare an. Fiecare caz implică pe cineva care, pentru că a comis unul dintre aceste păcate, a fost excomunicat automat (latae sententiae)”.
Din interviul luat Episcopului Gianfranco Girotti cităm: „O nouă concepţie despre Spovadă şi despre atitudinea penitentului în general a apărut în urma documentelor date de Sfântul Scaun după Conciliul Vatican II (1962-1965): constituţia apostolică a Papei Paul al VI-lea Paenitemini din 17 februarie 1966, şi constituţia apostolică Reconciliatio et Poenitentia, dată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1984 (care a rezumat reflecţiile Sinodului Episcopilor pe tema Sacramentului Spovezii), pentru a numi doar două dintre ele. Aceste documente au interpretat schimbările epocale produse de noile îndrumări introduse după Conciliul Vatican II. Aceste schimbări nu au ţinut doar de viaţa Bisericii; au existat schimbări culturale care au produs o nouă abordare a Sacramentului Spovezii”.
„În zilele noastre, Sacramentul Spovezii se află fără îndoială într-o situaţie dificilă, atât din punct de vedere al practicii cât şi al înţelegerii lui. Reforma la care a invitat Conciliul Vatican II şi realizată în cei 40 de ani de atunci nu pare a fi retrezit credinţa în acest sacrament sau a fi aprofundat înţelegerea lui în termeni teologici… Din păcate, acest Sacrament, atât de important pentru sănătatea spirituală şi pentru sfinţire, pare a fi afectat astăzi de o criză gravă. Această criză nu îşi are rădăcinile doar în educaţia religioasă insuficientă a majorităţii catolicilor. Între numeroşii factori responsabili pentru lipsa de stimă şi iubire a credincioşilor pentru acest Sacrament, aş cita: o anumită scădere a înţelegerii doctrinei sacramentale ca întreg, adică o scădere a înţelegerii sacrului în general… o nouă viziune asupra păcatului, slăbirea simţului păcatului… nu mai conştientizăm ofensele aduse lui Dumnezeu… evitarea creării complexelor de vinovăţie şi a reducerii libertăţii individuale”.
