Mons. Paglia: Nu absolut eutanasiei și sinuciderii asistate
09.08.2024, Vatican (Catholica) - Opunere absolută față de sinuciderea asistată și de eutanasie; apărarea dreptului la viață, mai ales pentru cei mai slabi; o evaluare necesară a tratamentelor neproporționate; îngrijire mai mare a bolnavilor; colaborare între Biserică și politică în privința temelor sfârșitului vieții. Mons. Vincenzo Paglia, președinte al Academiei Pontificale pentru Viață, clarifică niște puncte din „Mic dicționar al sfârșitului vieții”, glosar de 88 de pagini editat de LEV despre tematicile cu înaltă densitate etică referitoare la dezbaterea despre sfârșitul vieții: de la eutanasie și sinucidere asistată la îngrijirile paliative și la incinerare. Publicată la începutul lunii iulie, broșura a revenit în actualitate în aceste ore după ce unele titluri au evidențiat care ar fi „deschiderile” din partea Sfântului Scaun. În realitate, explică Mons. Paglia la mass-media vaticane, este vorba de indicații care își au rădăcini în ultimii șaizeci de ani de magisteriu al Papilor și al Bisericii. Arhiepiscopul a înmânat un exemplar al „Dicționarului” în dimineața zilei de joi, 8 august 2024, Papei Francisc care l-a primit în audiență în Palatul Apostolic. Vă oferim interviul cu Mons. Paglia după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
– Mons. Paglia, astăzi l-ați întâlnit pe Papa și i-ați înmânat „Micul dicționar al sfârșitului vieții”. Ce a spus în această privință Papa Francisc, care a insistat mereu să se apere viața în orice fază a dezvoltării sale?
– Papa Francisc a reafirmat aprecierea față de munca pe care Academia Pontificală pentru Viață o duce înainte. Desigur, tema sfârșitului vieții este complexă și Biserica are un magisteriu bogat, de la Papa Pius al XII-lea în 1957 până astăzi. Viața trebuie apărată în tot arcul existenței, nu numai în unele momente deosebite. Mai ales trebuie apărat dreptul la viață și îndeosebi viața persoanelor slabe, pentru a contrasta acea „cultură a rebutului” care se ascunde în spatele pretenției de autosuficiență și autonomie a femeilor și a bărbaților de astăzi.
– Există unii care afirmă că acest vademecum reprezintă o deschidere a Sfântului Scaun la suspendarea hrănirii și hidratării. Așa este?
– Amintesc că deja Papa Pius al XII-lea în 1956 – așa cum se prezintă în Dicționar – a afirmat legitimitatea suspendării ventilării dacă apăreau unele condiții grave. Și deja în 2007 însăși Congregația pentru Doctrina Credinței a recunoscut că astfel de tratamente pot să fie întrerupte (sau neîncepute) în mod legitim atunci când comportă „o greutate excesivă sau o suferință fizică relevantă”. Sunt două criterii care fac parte din definiția tratamentelor neproporționate, adică acelea care trebuie suspendate. Este o evaluare care cere mereu, pe cât posibil, implicarea persoanei bolnave. Dicționarul trebuie citit în întregime.
– Se schimbă ceva cu privire la eutanasie și sinuciderea asistată? Unele titluri, în privința „Micului dicționar al sfârșitului vieții”, au afirmat că refuzarea îndârjirii terapeutice sau refuzarea încăpățânării iraționale în îngrijire ar masca în realitate o judecată favorabilă în această privință…
– Biserica reafirmă împotrivirea sa absolută față de orice formă de eutanasie și sinucidere asistată. Și este și convingerea mea, chiar dacă unii vor să mă facă să spun contrariul. Dar și Biserica invită să se reflecteze asupra faptului că încăpățânarea irațională (îndârjirea terapeutică) nu este expresie a unei medicini și a îngrijirilor cu adevărat pe măsura și în favoarea persoanei bolnave. Din păcate, moartea este o dimensiune a vieții. Este inevitabilă. Desigur, nu trebuie să scurtăm niciodată durata vieții, dar nici nu trebuie să ne încăpățânăm să împiedicăm în orice mod cursul său. Suntem fragili. Și iată, așadar, motivul pentru care trebuie să ne îngrijim unii de alții. Trebuie să ne angajăm mult mai mult decât ceea ce se face în mod normal pentru a însoți persoanele în fazele finale ale existenței lor, știind că pentru noi, credincioșii, moartea nu este ultimul cuvânt!
– Se vorbește în Dicționar despre „medieri pe planul legislativ” – care sunt cele care se consideră acceptabile?
– Nu există „medieri acceptabile” a priori. Desigur, cu privire la temele fundamentale și foarte delicate ale sfârșitului vieții este de dorit să se ajungă la cel mai înalt consens comun posibil, și prin urmare care ține cont în mod respectuos de diferitele sensibilități și crezuri religioase. Este misiunea politicii. Biserica poate colabora, în vederea binelui comun al unei întregi societăți. Ei îi revine formarea conștiințelor, mai mult decât elaborarea legilor.
