Căsătoria este uniunea liber consimţită între bărbat şi femeie
26.03.2009, Bucureşti (Catholica) - Parlamentarii jurişti au definit miercuri căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între bărbat şi femeie, încheiată în condiţiile legii, definiţia fiind inclusă, prin consens, în proiectul Codului civil, după ce un deputat a remarcat că în proiect era definită doar logodna. Membrii subcomisiei care dezbate proiectul noului Cod civil au adoptat, în acest sens, un amendament al deputatului PNL Gheorghe Gabor, care a remarcat că în proiect este definită logodna, dar nu şi căsătoria, informează Mediafax.
La propunerea reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii, senatorii şi deputaţii jurişti au amendat prevederea referitoare la familie, textul final precizând că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie. Ei au făcut amendamente similare în cazul logodnei, care se va putea încheia doar între un bărbat şi o femeie. La acest capitol, senatorul UDMR Attila Cseke s-a pronunţat împotriva introducerii instituţiei logodnei în noul Cod civil, amendamentul său fiind respins de colegii de comisie. „Nu văd de ce ar trebui să mai facem un preambul al căsătoriei, care este logodna”, a spus senatorul.
El a arătat că obiceiul logodnei se practică şi în prezent, dar că nu este oportun să se dea o „forţă juridică” şi să se impună o anume conduită în cazul acestei instituţii. Pe de altă parte, preşedintele comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a susţinut necesitatea practică de a se da un regim juridic „unei realităţi care există şi trebuie să fie reglementată”. „Suntem obligaţi moralmente să ne ocupăm de această instituţie şi nu trebuie să ratăm şansa de a reglementa această situaţie”, a conchis deputatul democrat-liberal.
