Sacramentul Pocăinţei, izvor de bucurie nemărginită
24.03.2006, Roma (Catholica) - La „Cursul asupra Forului Intern”, ţinut la Penitenţeria Apostolică şi cuprinzând indicaţii pentru noii preoţi asupra modului de a spovedi, au participat 600 de preoţi tineri informează Radio Vatican. Cursul s-a încheiat astăzi. Regentul Penitenţeriei Apostolice, părintele franciscan conventual Gianfranco Girotti, a stat de vorbă cu Radio Vatican, răspunzând după cum urmează.
– Ce sfaturi şi indicaţii aţi oferi unui tânăr preot care se pregăteşte să ofere credincioşilor iertarea în Sacramentul Reconcilierii?
– Înainte de toate l-aş invita să fie fidel doctrinei Magisteriului şi normelor disciplinare care reglementează ministerul reconcilierii şi apoi l-aş invita să se arate primitor, senin, calm, să nu demonstreze niciodată mirare, nici chiar pentru păcatele cele mai degradante; l-aş invita să fie întotdeauna foarte politicos, dând de înţeles penitentului că nu-şi va pierde niciodată încrederea în el, nici dacă ar mărturisi păcate deosebit de grave.
– Ce trebuie să evite în mod absolut un preot în timpul mărturisirii sacramentale sau al spovezii?
– Cred că duhovnicul, fiind, un „bun medic” al spiritului, trebuie să facă mereu uz de bunătate şi niciodată de cuvinte dure, ameninţătoare, de reproş. Duritatea, asprimea duhovnicului poate fi uneori fatală pentru mulţi. Regretatul Papă Ioan Paul II, tocmai într-un mesaj adresat participanţilor la „Cursul asupra Forului Intern”, a trasat un profil deosebit de semnificativ al figurii umane a preotului duhovnic, indicând că „delicateţea şi caritatea” trebuie să fie trăsăturile distinctive ale duhovnicului: el trebuie să imite „milostivirea” lui Dumnezeu, arătând toată „bunătatea şi umanitatea” Mântuitorului.
– Astăzi, în unele regiuni, se spovedesc oare creştinii prea puţin?
– Îmi amintesc că Papa Luciani, Ioan Paul I, de venerată memorie, spunea că după Conciliul din Trento a crescut numărul spovezilor şi a scăzut cel al Împărtăşaniilor; după Conciliul Vatican II, în schimb, au crescut împărtăşaniile şi s-au redus spovezile. Motivul – cred – este în principal pierderea sensului păcatului, slăbirea sensului ofensei lui Dumnezeu, şi dependenţa de o etică ce relativizează norma morală, negând că pot exista acte în mod intrinsec ilicite. Cred şi pot afirma că astăzi se înregistrează în mulţi un fel de răcire faţă de sacramentul Pocăinţei.
– Cum trebuie procedat pentru a-i face pe credincioşi să recurgă mai mult la Taina Pocăinţei, a Spovezii?
– Consider că trebuie propusă şi introdusă o cateheză adecvată şi aprofundată, amintind că în Reconcilierea sacramentală iertarea lui Dumnezeu este izvor de renaştere spirituală şi principiu de sfinţenie.
– Cum trebuie tratate unele subiecte delicate? Mă gândesc de pildă la situaţii dificile de căsătorii ce nu sunt în regulă cu Biserica, situaţie în care se regăsesc nu puţini credincioşi catolici.
– E adevărat, nu rareori în cadrul mărturisirii se prezintă situaţii de o delicateţă deosebită şi de aceea necesită o angajare particulară din partea duhovnicului. Mă gândesc la situaţiile acelor credincioşi uniţi în căsătorie de Biserică care, după divorţ, s-au recăsătorit civil şi care trăiesc într-o legătură invalidă înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii. Mă gândesc la cei care trăiesc ca soţi fără să fi fost uniţi într-o căsătorie validă. Trebuie ţinut cont că, în faţa unor astfel de situaţii, duhovnicul nu poate proceda cum vrea, după „propriul gust”, ci trebuie să se orienteze conform criteriilor obiective ale doctrinei şi vieţii Bisericii. Duhovnicul este doar custode şi administrator al sacramentului reconcilierii şi nu stăpân. Codul canonic aminteşte că duhovnicul, în calitate de slujitor al Bisericii, trebuie să adere cu fidelitate la învăţătura Magisteriului şi la normele date de autoritatea competentă. El însă nu poate să nu urmeze o pastoraţie ce se inspiră din Evanghelie, făcând astfel ca nimeni să nu deznădăjduiască. Nu trebuie să uite niciodată că Cristos nu a venit pentru a condamna, ci pentru a salva, de aceea duhovnicul trebuie să demonstreze faţă de toţi „atenţie şi respect”.
– Care este speranţa ce derivă din sacramentul Pocăinţei sau Reconcilierii?
– Trebuie să se trăiască Sacramentul Reconcilierii nu cu angoasa analizei tuturor vinovăţiilor – ca şi cum ar fi vorba de trecere prin „furcile caudine” – pentru a se apropia de Euharistie, ci ca aducere de mulţumire lui Dumnezeu care iartă. A se şti îmbrăţişaţi din nou de Dumnezeu, a se şti iertaţi de păcate este, fără îndoială, izvor de bucurie inefabilă. În acest sens mărturisirea sacramentală, Spovada, este plină de speranţă.
