Interviu: Migranţii români, misionari ai valorilor creştine (II)
17.03.2006, Iaşi (Catholica) - Între 7 şi 12 martie, PS Petru Gherghel, Episcopul diecezei de Iaşi, responsabil în Conferinţa Episcopală din România cu pastoraţia migranţilor, a vizitat comunităţile românilor de rit latin din nordul Italiei. Înainte de întoarcerea acasă, PS Petru Gherghel a vizitat şi redacţia română de la Radio Vatican, acordând un interviu. Ieri am transmis prima parte a interviului, astăzi transmitem a doua şi ultima.
– Cum au fost primiţi migranţii în diecezele italiene?
– Din diferitele întâlniri pe care le-am avut şi în aceste zile cu Episcopii şi responsabilii pentru pastorala migranţilor, m-am bucurat să constat că şi-au manifestat un viu interes pentru situaţia lor, oferindu-le asistenţa şi spaţiile necesare îngrijirii lor spirituale. De asemenea, s-au bucurat când a fost posibil să primească capelanii aleşi şi trimişi de noi în acest apostolat. Subliniez aici situaţia pozitivă de la Cremona, unde bucuria şi deschiderea Episcopului faţă de noi a îndepărtat toate dificultăţile şi am reuşit să înfiinţăm în acest oraş comunitatea românilor de confesiune catolică. Era un vis al nostru, care acum a devenit realitate. Tot la fel la Milano, unde s-a început celebrarea regulată a Sfintei Liturghii pentru numeroşii catolici din această metropolă, asigurată de preoţii comunităţii de la Torino. În celelalte comunităţi din zonă, precum Padova, Torino, Prato şi Bologna, avem bucuria de a constata că activitatea desfăşurată de preoţii noştri este benefică, fiind apreciată şi de Episcopii Diecezelor respective.
– Ce priorităţi pastorale aţi întâlnit în comunităţile vizitate în aceste zile?
– Principala grijă pastorală, care a reieşit şi la sinodul diecezan, este îndreptată spre familii, înţelegând aici armonia dintre soţi şi creşterea umană şi religioasă a copiilor. Îndepărtarea care a intervenit între soţi prin emigrarea unuia dintre ei generează o multitudine de preocupări şi interogative, iar climatul necesar primirii şi educării copiilor este grav afectat. Lipsa afecţiunii părinţilor accentuează şi mai mult fragilitatea creşterii lor. Mărturia creştină a mamei şi a tatălui a pierdut din semnificaţie în familiile marcate de migraţie. În astfel de situaţii prezenţa şi ajutorul preotului reprezintă fără îndoială un stimul continuu de mare importanţă la păstrarea sensului creştin al vieţii de familie.
O altă preocupare va rămâne mereu trimiterea preoţilor pentru a-i însoţi pe credincioşi în această perioadă, astfel încât urmările negative să fie cât mai diminuate, dacă nu chiar pe deplin vindecate. Îmi exprim încă o dată mulţumirea pentru dăruirea generoasă dovedită de preoţii din comunităţile de migranţi, asigurându-i de rugăciunea întregii Dieceze şi de binecuvântarea noastră. Iar migranţilor, le urez un „Post rodnic” şi un „Paşte Fericit”, adresându-le o invitaţie părintească: Biserica şi cei dragi ai voştri vă aşteaptă acasă!
