Fidel Castro reînnoieşte invitaţia adresată Papei Benedict
21.02.2006, Havana (Catholica) - Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, s-a întâlnit la 18 februarie cu Fidel Castro, preşedintele Cubei. Anunţul făcut de Vatican spune că întâlnirea Cardinalului cu dictatorul cubanez a fost „cordială”, adăugând s-a discutat despre posibilitatea unei vizite în Cuba a Papei Benedict al XVI-lea. Întâlnirea a durat peste două ore, abordându-se printre altele şi rolul religiei în societatea, libertatea religioasă şi contribuţia Bisericii din Cuba la viaţa societăţii.
Cardinalul Martino, care a fost în Cuba pentru a prezenta noul Compendium al Doctrinei Sociale în spaniolă, a spus înainte să părăsească Roma că speră să se întâlnească personal cu Fidel Castro, dar că nu a primit nici o indicaţie dacă va putea sau nu să vorbească cu liderul cubanez. După întâlnirea cu Castro prelatul s-a declarat mulţumit de cum a decurs conversaţia. Dictatorul comunist a repetat prin Cardinalul Martino invitaţia adresată Papei Benedict de a-i vizita ţara. Prima oară i-a transmis această invitaţie prin Cardinalul Trarcisio Bertone de Genova, Italia, care a vizitat Cuba în decembrie 2005.
Ideologia de bază a comunismului este respingerea oricărei ideologii, cu excepţia celei marxiste. Dar iată că după istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în 1998, Cuba infirmă acest principiu. Pentru a nu permite reîntoarcerea la situaţia de până la 1998, Papa Benedict al XVI-lea ar trebui să meargă în Cuba, mai ales că acest lucru îl doreşte chiar „dictatorul„, al căruia omagiu Papei Ioan Paul al II-lea nu trebuie uitat. Trebuie făcut tot posibilul ca Dumnezeu să revină în acea ţară şi Papa Benedict al XVI-lea are posibilitatea să-l readucă oamenilor pe cel care le-a lipsit, care încă poate le lipseşte.
Invitatia adresata de catre Fidel Castro Sfantului Parinte este fireasca si , probabil, necesara.
Cuba inca sufera presiunea izolarii, apasarea statutului de relicva a unui sistem politic perimat. Relatia cordiala cu regimul Chavez, afirmarea solidaritatii cu Teheranul nu pot estompa criza interna, la toate palierele, nici imbunatatii imaginea externa.
Paradoxal insa, ar fi eronat sa vorbim doar de o initiativa cu patrunzator iz propagandistic. Nu trebuie uitat demersul impresionant al Cubei post -Battista de a-si croi o identitate care sa o defineasca , nu neaparat ca bastion socialist, nici drept amenintare la adresa Statelor Unite (desi criza rachetelor… ) ci ca statul care si-a asumat un drum propriu.
Acesta este motivul pentru care gestul liderului de la Havana imi apare ca expresie a unei indelungi si profunde nostalgii.
Educatia sa a fost catolica iar orientarea sa spre Moscova are radacini similare cu demersul initiat de Patrice Lumumba: nevoia de sprijin.
Apoi nu se cuvine uitata atitudinea din timpul vizitei papei Wojtyla, atitudine mai curand filiala impregnata cu un respect onest si dificil de asumat sau ascuns.
Asistam la o noua „toamna a patriarhului„ in care se intretaie umbrele singuratatii. Discursurile-fluviu, invocarea trecutului revolutionar, ironiile si agitarea clasicelor lozinci au, tot mai evident, o doza substantiala de vrere a revenirii la valorile „varstei de aur„. Caci aerul prafuit al tiradelor este rodul unei oboseli angoasante.
Prezumtiva vizita papala nu va putea fi comparata cu cea a lui Ioan Paul cel Mare. Va fi un altfel de raspuns, firesc, plin de compasiune si iubire, aspru si ziditor , la setea de Dumnezeu a cubanezilor, la neguroasa nostalgie a certitudinii a presedintelui lor.
Daca Dumnezeu va fi lasat sa intre pe deplin in inimile cubanezilor, Castro va pierde calitatea de dictator si va demonstra astfel o intelepciune neintalnita pana acum la vreun lider comunist. De altfel, e tot lucrarea Domnului faptul ca un sef de partid si de stat aflat de atata vreme la putere cedeaza de la totalitarismul ideologic marxist. Sa ne rugam pentru poporul cubanez sa Il primeasca pe Cristos cum se cuvine, iar Sfantul Parinte sa binecuvanteze Cuba!