Papa Ioan Paul al II-lea, apostol între pământ și cer

02.04.2025, Vatican (Catholica) - Au trecut 20 de ani de la moartea Papei Wojtyła. Magisteriul său continuă să inspire vremurile noastre, zguduite de tensiuni, violență și războaie. Prezentăm câteva reflecții asupra figurii sale ale succesorilor săi, Papa Benedict al XVI-lea și Papa Francisc, precum și gânduri ale Suveranului Pontif polonez cu privire la scenarii și probleme care sunt încă de actualitate, inclusiv Orientul Mijlociu, Ucraina, pacea, dezarmarea.

În acest An Sfânt al speranței se împlinesc 20 de ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea. Testamentul său spiritual se deschide cu cuvintele care se leagă „cu ultima chemare” a Domnului: „Vegheați, căci nu știți în ce zi vine stăpânul vostru” (Mt 24,42). „Nu știu când va veni El”, a scris Papa Wojtyła, „dar, ca pe toate, depun și acest moment în mâinile Mamei Învățătorului meu: Totus Tuus.” În acea zi, ca pentru toți, a venit și pentru acel om născut în 1920 la Wadowice, în Polonia, și urcat la scaunul lui Petru la 16 octombrie 1978. Papa Wojtyła a murit la 2 aprilie 2005 la ora 21.37. Pentru un ultim salut și pentru funeralii au ajuns la Roma 3 milioane de pelerini, uniți de un strigăt: „Santo subito” („Sfânt imediat”). Această cerere insistentă a poporului și-a aflat după aceea epilogul la 27 aprilie 2014, duminica Milostivirii Divine și zi a canonizării lui Ioan Paul al II-lea și a lui Ioan al XXIII-lea.

A deschide larg porțile lui Cristos!

Papa Wojtyła a murit în urmă cu 20 de ani. În schimb, nu s-a stins apostolatul său care din cer continuă să fie izvor de iubire pentru omenire. Dacă ar putea să se arate încă o dată de la Palatul Apostolic, probabil la Angelus, după rugăciunea mariană, i-ar îndemna pe creștini să deschidă, ba chiar să deschidă larg, granițele și porțile inimii lui Isus. Pare că aceste cuvinte ale sale rostite la 22 octombrie 1978 pentru omilia de început de pontificat răsună cu absolută consonanță, în mod deosebit, în acest timp al nostru. În acest Jubileu care este o invitație de a trece prin Poarta Sfântă, de a deschide porțile.

Fraților și surorilor! Nu vă fie frică să îl primiți pe Cristos și să acceptați puterea sa! Ajutați-l pe papa și pe toți cei care vor să îl slujească pe Cristos și, cu puterea lui Cristos, să îl slujească pe om și întreaga omenire! Nu vă fie frică! Deschideți, ba chiar deschideți larg porțile lui Cristos! Deschideți puterii sale mântuitoare granițele statelor, sistemele economice, precum și cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizație, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos știe „ce este înăuntrul omului”. Numai el știe!

Țara Sfântă are nevoie de reconciliere

Aceste zile sunt marcate de răni profunde care sfâșie diferite regiuni ale Pământului. Cea a Orientului Mijlociu continuă să fie răscolită de orori și drame. Discursul adresat la 12 februarie 2004 de Papa Ioan Paul al II-lea fostului ministru al autorității palestiniene, Ahmad Qurei, se deschide cu o reflecție care interpelează și astăzi întreaga familie umană: „situația tristă din Țara Sfântă este motiv de suferință pentru toți”.

Nimeni nu trebuie să cedeze în fața tentației descurajării, și cu atât mai puțin în fața urii sau a represaliilor. De reconciliere are nevoie Țara Sfântă: iertare și nu răzbunare, punți și nu ziduri. Aceasta cere ca toți conducătorii din regiune să urmeze, cu ajutorul comunității internaționale, drumul dialogului și al negocierilor care conduce la pacea durabilă.

Auspiciul pentru Ucraina

Cealaltă țară sfâșiată de război se extinde în partea orientală a Europei. Auspiciul exprimat în 2001 de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriei apostolice în Ucraina desenează un traseu de pace unind estul și vestul și „valori diferite și totuși complementare”.

Urarea mea este ca Ucraina să se poată insera, cu titlu deplin, într-o Europă care să îmbrățișeze întregul continent de la Atlantic la Urali. Cum spuneam la sfârșitul acelui 1989, care a avut atâta relevanță în istoria recentă a continentului, nu va putea exista „o Europă pașnică și iradiatoare de civilizație fără această osmoză și această participare de valori diferite și totuși complementare”, care sunt tipice popoarelor din Est și din Vest (Insegnamenti di Giovanni Paolo II, XII/2, 1989, p. 1591).

Angajarea pentru pace și pentru dezarmare

Fiți artizani și santinele de pace! În pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea acest îndemn a ritmat multe discursuri, întâlniri, apeluri, reflecții. Și s-a intersectat cu perioade din istorie marcate de tensiuni, conflicte. Cuvinte care interceptează și acest timp în care se continuă să se deseneze, în mod tot mai detaliat, planuri de reînarmare în Europa. În timpul vizitei la „Peace memorial” din Hiroshima, la 25 februarie din 1981, Papa Wojtyła se adresează mai întâi, în germană, șefilor de stat și de guvern și apoi, în rusă, tinerilor:

Să ne angajăm pentru pacea în dreptate; să luăm o decizie solemnă, acum, ca niciodată războiul să nu mai fie tolerat și văzut ca mijloc pentru a rezolva divergențele; să promitem semenilor noștri că ne vom strădui în mod neobosit pentru dezarmare și pentru abolirea tuturor armelor nucleare, să înlocuim violența și ura cu încrederea și interesul… Tinerilor din toată lumea le spun: să creăm împreună un nou viitor de fraternitate și solidaritate; să ne îndreptăm spre frații noștri și surorile noastre nevoiașe, să săturăm foamea, să oferim un adăpost pentru cei fără casă, să-i eliberăm pe cei oprimați, să ducem dreptatea acolo unde se aude numai vocea armelor. Tinerele voastre inimi au o capacitate extraordinară de bine și de iubire: puneți-le în slujba semenilor voștri.

O stâncă în credință

Chiar și în fragilitate, Papa Ioan Paul al II-lea a arătat o forță extraordinară. O forță care derivă din credință. La 2 aprilie 2006, cu ocazia primei aniversări a morții Papei Wojtyła, s-a retrăit acel moment cu o veghe mariană. În ziua următoare, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia în Piața San Pietro și în omilie a amintit caracterul „intim sacerdotal al întregii sale vieți”.

Ei bine, regretatul Pontif, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu multiple daruri umane și spirituale, trecând prin cuptorul trudelor apostolice și al bolii, a apărut tot mai mult o „stâncă” în credință. Cel care a avut ocazia de a-l frecventa de aproape a putut aproape să atingă cu mâna acea credință a sa curată și tare, care, dacă a impresionat cercul colaboratorilor, nu a încetat să răspândească, în timpul pontificatului lung, influența sa benefică în toată Biserica, într-un crescendo care a ajuns la apogeul său în ultimele luni și zile ale vieții sale. O credință convinsă, puternică și autentică, liberă de frici și compromisuri, care a contagiat inima atâtor oameni, grație și numeroaselor pelerinaje apostolice în fiecare parte a lumii, și în special grație acelei ultime „călătorii” care a fost agonia sa și moartea sa.

Papa al familiei

Există zile imprimate în istoria Bisericii. La 27 aprilie 2014, Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie pentru canonizarea Papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea. Cu acea ocazie, amintindu-i pe predecesorii săi, a îndemnat să se trăiască „esențialul evangheliei, adică iubirea, milostivirea, în simplitate și fraternitate”.

Papii Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea au colaborat cu Duhul Sfânt pentru a restabili și a actualiza Biserica după fizionomia sa originară, fizionomia care i-au dat pe sfinți în cursul secolelor. Să nu uităm că tocmai sfinții sunt cei care trimit înainte și fac să crească Biserica… În această slujire adusă poporului lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost Papa familiei. Așa a spus el, odată, că ar fi voit să fie amintit ca Papa familiei.

Numai Cristos are cuvinte de viață veșnică

Papa familiei privește din cer întreaga familie umană. De aici, de pe pământ, pare că încă auzim cuvintele sale în timpul Liturghiei pentru începutul pontificatului: „Astăzi așa de des omul nu știe ce poartă înăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Așa de des este nesigur de sensul vieții sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Permiteți, așadar – vă rog, vă implor cu umilință și cu încredere -, permiteți lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viață, da! De viață veșnică”. Cel al Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea este un apostolat între cer și pământ. Și astăzi multe inimi se deschid evangheliei și cuvintelor de viață veșnică, pentru că sunt încălzite de mărturia sa. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro