Cardinalul Parolin: A crește în iubirea Domnului ca Petru și Paul

27.06.2025, Vatican (Catholica) - În pregătirea Solemnității Sfinților Petru și Paul din 29 iunie 2025, Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, a prezidat în dimineața zilei de miercuri, 25 iunie, în Bazilica San Pietro, Liturghia pentru angajații Vaticanului, conduși de sora Raffaella Petrini, președinta Comisiei Pontificale pentru Cetatea Vaticanului și pentru Guvernatorat. Cardinalul și-a concentrat predica pe întrebarea pe care Isus i-o adresează lui Petru: „Mă iubești?”, explicând că Domnul pune această întrebare fundamentală „nu pentru a ancheta sau a investiga”, ci pentru a scoate la iveală „în conștiința apostolului ceea ce el deja poseda”, adică iubirea sinceră, „în întregime evanghelică”, insuflată lui în mod intim de Dumnezeu.
Amintind apoi cuvintele rostite de Papa Francisc înainte de rugăciunea Angelus din 29 iunie 2021, Cardinalul Parolin a subliniat că „Petru și chiar și Paul nu au fost întotdeauna martori exemplari, au fost păcătoși. Petru l-a renegat pe Isus și Paul a persecutat creștinii. Dar și-au recunoscut căderile”. Cu toate acestea, în conversația cu Petru, Cel Înviat „nu intenționează să pună degetul pe rană, reînnoind în apostol amintirea dureroasă a renegării”. Dimpotrivă, intenționează să îl introducă „în vocația sa pastorală, care este legată de alegerea lui Dumnezeu și nu de meritele personale”.
Astfel, a continuat secretarul de stat, amintirea renegării încetează să mai fie „o rană sângerândă” și capătă mai degrabă „trăsăturile și căldura unei lecții îmbogățitoare”, datorită căreia apostolul „nu a uitat iubirea lui Cristos, ci a învățat să se teamă de sine; nu a renunțat la caritate, ci a găsit smerenia”. În esență, ceea ce părea „un eșec iremediabil”, a subliniat Cardinalul Parolin, devine pentru Petru „o posibilitate de a crește, de a se maturiza” în iubirea Domnului, devenind „păstor care iubește și se dăruiește în întregime pentru binele turmei”.
În cele din urmă, Cardinalul i-a îndemnat pe angajații care lucrează între zidurile Vaticanului, „atât de solemne și încărcate de istorie”, să își îndeplinească slujirea zilnică lăsându-se modelați de exemplul apostolului care „a făcut totul din iubire pentru Domnul, conștient că cea mai bună răsplată este să devii prieten cu Cristos, Prietenul prin excelență”. Pe această iubire, a concluzionat Cardinalul, trebuie să se bazeze competența necesară pentru munca de zi cu zi.
