Abandonarea în mâinile lui Dumnezeu nu înseamnă pierderea libertăţii

08.12.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, în Bazilica San Pietro, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea euharistică ce a marcat 40 de ani de la încheierea Conciliului Vatican II. Patruzeci de Cardinali şi optzeci de Episcopi au concelebrat alături de Sfântul Părinte. La începutul predicii, Papa a amintit de inaugurarea Conciliului de către Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea, la 11 octombrie 1962, ziua în care atunci se celebra sărbătoarea Maternităţii Divine a Mariei, precum şi de încheierea Conciliului de către Papa Paul al VI-lea în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, la 8 decembrie 1965.

Momentul în care Papa Paul al VI-lea a proclamat-o pe Maria ca Mamă a Bisericii „rămâne întipărit în memoria mea” a spus Papa Benedict. „Părinţii conciliari au izbucnit spontan în aplauze, aducând omagiu Maicii lui Dumnezeu, Mamei noastre, Mamei Bisericii.” Sfântul Părinte a afirmat apoi că Maria „nu are o relaţie specială doar cu Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a ales să devină Fiul ei; unindu-ne total cu Cristos, ea ne aparţine în întregime şi nouă.” Referindu-se la titlul de „Imaculată”, fără de prihană, Papa Benedict al XVI-lea a subliniat că „Liturghia de astăzi clarifică sensul acestui cuvânt folosind două imagini”: anunţul făcut Mariei despre venirea lui Mesia şi lupta dintre om şi şarpe, cu alte cuvinte „dintre om şi puterile răului şi morţii. Se prevesteşte că `urmaşul` femeii vor triumfa într-o zi strivind capul şarpelui sub picior.”

Reiese că „omul nu are încredere în Dumnezeu”, a continuat Papa. „El nutreşte suspiciunea că, în final, Dumnezeu ia ceva din viaţa sa; că Dumnezeu este în concurenţă cu noi, limitându-ne libertatea, şi că vom fi cu adevărat umani doar atunci când l-am pus deoparte; că doar în acest fel putem să fim cu adevărat liberi.” Omul, a mai spus Papa, „vrea să îşi extragă din copacul cunoaşterii puterea de a crea lumea, pentru a se face pe sine zeu la acelaşi nivel cu El, şi să triumfe asupra întunericului şi morţii. Nu doreşte să se bazeze pe iubire, pe care o vede ca nesigură, aşa că se bazează doar pe cunoştinţele sale, care îi dau putere. În locul iubirii el contează pe puterea cu care încearcă să îşi controleze viaţa”, dar făcând astfel „crede minciunii mai mult decât adevărului”.

După ce a subliniat faptul că iubirea „nu înseamnă dependenţă, ci un dar care ne permite să trăim”, Papa a spus: „Libertatea se dezvoltă doar dacă trăim unii cu ceilalţi şi pentru ceilalţi. […] Dacă trăim contrar iubirii şi contrar adevărului – contrar lui Dumnezeu – ne distrugem unii pe alţii şi distrugem lumea.” Papa Benedict al XVI-lea a subliniat faptul că „în fiecare dintre noi există un strop de otravă”, adică păcatul strămoşesc. „Tocmai în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri apare suspiciunea în noi că o persoană care nu păcătuieşte deloc este, într-un final, puţin plictisitoare, că ceva îi lipseşte vieţii acelei persoane: dimensiunea dramatică a fiinţei autonome.” Şi totuşi, „răul otrăveşte mereu, nu ridică omul ci îl doboară şi îl umileşte, nu îl face mai puternic, mai pur sau mai bogat, ci îl strică şi îl face mai mic. Aceasta trebuie să înţelegem de fapt în ziua Neprihănitei Zămisliri: că omul care se abandonează pe sine total în mâinile lui Dumnezeu nu devine o păpuşă trasă de sfori de Dumnezeu, [… nici] nu îşi pierde libertatea”, ci o descoperă.

„Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se apropie de restul omenirii”, a spus Sfântul Părinte. „Vedem aceasta în Maria. Faptul că ea este total cu Dumnezeu este motivul pentru care ea este atât de apropiată de fiinţele umane. Din acest motiv ea poate să fie pentru toţi mama consolării şi ajutorului.” Fecioara, a încheiat Papa, se adresează nouă tuturor, spunând: „Nu vă fie frică de El! […] Încredinţaţi-vă lui Dumnezeu şi veţi vedea că tocmai de aceea viaţa voastră va deveni mai vastă şi mai luminată, nu plictisitoare, ci plină de infinite surprize, deoarece bunătatea infinită a lui Dumnezeu nu se epuizează niciodată!”