Drepturile omului sunt universale şi inviolabile
01.12.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă Sfântul Părinte i-a primit pe membrii Comisiei Teologice Internaţionale, pentru prima oară conduşi de Arhiepiscopul William Joseph Levada, care, ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, este şi preşedintele comisiei. În discursul său, Sfântul Părinte s-a referit la subiectele discutate în sesiunea plenară, precum tema copiilor care mor fără să fi fost botezaţi, în contextul planului universal al lui Dumnezeu de mântuire; unicitatea medierii lui Cristos şi natura sacramentală a Bisericii; şi tema legii morale naturale. Acest din urmă subiect „este în special important pentru înţelegerea fundamentului acelor drepturi care sunt înrădăcinate în natura persoanei şi care, de aceea, derivă din chiar voia Dumnezeului Creator”.
Papa a continuat: „Înainte de orice lege pozitivă emanată de state, astfel de drepturi sunt universale, inviolabile şi inalienabile, şi trebuie recunoscute ca atare de toţi, în special de autorităţile civile care sunt chemate să le promoveze şi să garanteze că sunt respectate. Deşi în cultura modernă conceptul de `natură umană` pare să se fi pierdut, faptul rămâne că drepturile omului nu pot fi înţelese fără presupunerea că omul, în însăşi fiinţa sa, este purtător de valori şi de norme care trebuie redescoperite şi reafirmate, nu inventate şi impuse într-o manieră subiectivă şi arbitrară.” În acest sens, a spus Papa Benedict al XVI-lea, „dialogul cu lumea laicilor este foarte important. Trebuie să fie clar că negarea fundaţiei ontologice a valorilor esenţiale a vieţii umane conduce inevitabil la pozitivism şi face legile dependente de curentele de gândire dominante într-o societate; legea devine astfel un instrument al puterii, în loc ca puterea să se subordoneze legii.”
Sfântul Părinte a remarcat apoi importanţa „statutului” şi metodelor teologiei catolice. Pe această temă el a subliniat faptul că „activitatea teologilor trebuie desfăşurată în comuniune cu şi sub autoritatea Magisteriului viu al Bisericii. A considera teologia ca o preocupare particulară a teologului echivalează cu neînţelegerea naturii teologiei. Doar în cadrul comunităţii ecleziale, în comuniune cu păstorii legitimi ai Bisericii, activitatea teologică prinde sens. Această activitate implică o competenţă ştiinţifică, dar de asemenea şi înainte de toate un spirit de credinţă şi de umilinţă care ştie că Dumnezeu real şi viu, subiect al reflecţiilor sale, depăşeşte în mod infinit capacităţile umane.” Papa a spus: „Am putea să ne întrebăm: este teologia definibilă astfel ca o ştiinţă conformă raţiunii? Da. Raţiunea, ştiinţa şi gândirea în comuniune cu Biserica nu se exclud reciproc ci se completează una pe alta. Sfântul Duh introduce Biserica în deplinătatea adevărului; Biserica este în slujba adevărului şi îşi călăuzeşte poporul educându-l la credinţă.”
