Lansarea la Cluj-Napoca a cărții „Chemare și chemări Baziliene”

26.01.2026, Cluj (Catholica) - În după-amiaza de 23 ianuarie 2026, la mănăstirea „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca, a surorilor baziliene din România, în prezența unui numeros public, s-a desfășurat lansarea cărții „Chemare și chemări Baziliene”, cu participarea autoarei, sr. Ioana, OSBM – Irina Bota. Au participat preoți, persoane consacrate, credincioși din Eparhia de Cluj-Gherla și din alte Eparhii, și din alte Biserici, la acest moment, nu doar de prezentare a unei cărți, ci de încredințare a unui tezaur de memorie și spiritualitate al trecutului, generațiilor viitoare: cartea Maicii Ioana, având 969 de pagini, în format A4, realizată la Editura Galaxia Gutenberg, a fost „așezată” prin acest moment de prezentare, precum una dintre „pietrele de temelie” ale Bisericii viitorului.
Între cei de față s-au aflat surori din Congregația Maicii Domnului, cu Maica Teodorina, superioară generală, părinți bazilieni, cu Ierom. Ioan Albu, Protoegumen OSBM, părinți iezuiți, membri ai Ordinului Terțiar Bazilian, studenți seminariști. În biserica mănăstirii au fost atât tineri – între ei absolvenți ai Grădiniței „Sfânta Ana” a surorilor baziliene, sau tineri care au făcut cateheză cu Surorile, cât și credincioși din generații ce au cunoscut Biserica în clandestinitate și primii ani ai ieșirii ei la lumină și s-au intersectat, undeva, pe drumul vieții lor, cu Maica Ioana, cu surorile baziliene, și apoi au rămas, de aproape sau mai de departe, în lumina pe care o răspândeau și o răspândesc și azi, prin felul lor specific de a-și trăi credința, surorile.
A deschis evenimentul Pc. Maică Andreea, OSBM – Ana Axenie, Superioara provincială a surorilor baziliene, care a vorbit în calitatea de „responsabilă a Provinciei Surorilor Baziliene, dar mai ales ca soră care a văzut cum întrebările despre chemare nu dispar niciodată”. A spus: „Chemare și chemări Baziliene” este o carte despre vocația trăită în perioada persecuției și în perioada de după 1989. Și-a exprimat recunoștința față de Maica Ioana pentru sinceritatea cu care a avut curajul să scrie și pentru sprijinul pe care-l oferă, prin această carte, surorilor baziliene, Bisericii și fiecărui om care-și caută sensul și drumul. A urmat un cuvânt ținut de lect. dr. av. Ionuț Vida Simiti, autor al mai multor cărți de istoria Bisericii, în particular de istorie a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare.
Autoarea, Pc. Maică Ioana – Irina Bota, cea dintâi superioară aleasă (din 1978), a primei comunități de surori baziliene, a mulțumit tuturor pentru prezență, precum și „Superioarelor Provinciale aflate în exercițiu, de la care am primit binecuvântarea să scriu această carte. Maica Marcela, prezentă aici, și Maica Veridiana”. A mulțumit și actualei Superioare provinciale, Maica Andreea, pentru susținere. A mărturisit că prin această carte, „dorim să aducem un omagiu de mulțumire și recunoștință Preafericitului Cardinal Iuliu Hossu în anul dedicat Preafericirii Sale”. A amintit de implicarea Arhiereului Iuliu Hossu la fondarea primei comunități de surori baziliene, în colaborare cu pr. Leon Manu, starețul mănăstirii de la Nicula și cu Maica Ana Fekete. Maica Ioana s-a referit și la „spiritualitatea noastră baziliană, inspirată din viața Sfântului Vasile cel Mare și a Sfintei Maici Macrina” care se regăsește în carte. A adresat, apoi, mulțumiri, „Editurii Galaxia Gutenberg, în mod special părintelui Silviu Hodiș, pentru editarea și frumoasa prezentare a cărții”. A mulțumit surorilor i-au oferit informații, în mod special, sr. Veridiana OSBM care a coordonat volumul.
Pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, a transmis tuturor salutul și binecuvântarea Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla. A spus: „Această carte este despre răspunsul pe care surorile l-au dat cu propria viață, surorile, frații și laicii care s-au lăsat atrași de spiritualitatea Sfântului Vasile. Au spus «da», chiar dacă aceasta a însemnat să fie anchetați, să fie aruncați în noaptea istoriei și să aștepte, ani de zile, lumina”. Și apoi, așa cum reiese din filele cărții, a existat „un altfel de curaj”, cel al surorilor baziliene în libertate: „Să spui «da» lui Dumnezeu atunci când nu te obligă nimeni. Când ai libertatea, răspunsul la chemare trebuie să fie mult mai solid decât în fața anchetatorului.” A mulțumit Maicii Ioana, „pentru efortul depus, pentru felul în care a știut să împletească amintiri, informații istorice, trăiri personale”. A spus: „Astăzi, surorile baziliene continuă să spună «da»: la Cluj, la Gherla, la Lugoj și la Baia Mare, printr-o prezență care afirmă simplu: «Dumnezeu există și merită totul»”.
Programul serii, care a început cu rugăciunea Vecerniei, s-a încheiat cu un moment de reculegere în fața Sfântului Altar, în fața prezenței lui Dumnezeu, pe acordurile cântecului compus de părinții bazilieni mărturisitori: „Nu lăsa Măicuță”. A urmat un timp de agapă și împărtășire, Maica Ioana a oferit cărți și autografe, brațele i-au fost încărcate cu flori, expresie a recunoștinței și prețuirii tuturor, dar și a prezenței în toate a Bunului Dumnezeu.
