Cardinalul You Heung-sik îi numește pe toți preoții „prieteni ai Domnului”

02.04.2026, Vatican (Catholica) - „Vă mulțumesc pentru fidelitatea voastră zilnică, adesea tăcută și ascunsă. Vă mulțumesc pentru «da»-ul vostru, reînnoit în fiecare zi, chiar și în mijlocul greutăților, singurătății și neînțelegerilor. Vă mulțumesc pentru că, prin slujirea voastră, Cristos continuă să se apropie de poporul Său, să îl vindece, să îl ierte și să îl hrănească.” Cardinalul Lazzaro You Heung-sik, prefectul Dicasterului pentru Cler, împreună cu secretarul Dicasterului, Arhiepiscopul Carlo Roberto Maria Redaelli, au exprimat această apreciere într-o scrisoare trimisă preoților, diaconilor și seminariștilor cu ocazia Joii Sfinte.
În timp ce Biserica amintește de instituirea Euharistiei și a preoției ministeriale, Cardinalul You a spus că ei au dorit „să ajungă la voi toți, în fiecare parte a lumii, cu un gând de profundă recunoștință, afecțiune fraternă și încurajare sinceră”. A amintit că Biserica îl contemplă pe Domnul Isus, care, din iubire, a spălat picioarele discipolilor și se dăruiește în frângerea pâinii, spunând că „din această iubire se naște vocația noastră și la această iubire suntem chemați continuu să ne conformăm întreaga viață”. Prelatul le-a mulțumit preoților pentru imensa lor iubire și prietenie cu Domnul.
„Sfântul Părinte Leon al XIV-lea, în timpul Anului Sfânt al Speranței, ne-a reamintit că «preotul este un prieten al Domnului, chemat la o relație personală și de încredere cu El, alimentată de cuvânt, de celebrarea Sacramentelor și de rugăciunea zilnică», și că prietenia cu Cristos este fundamentul spiritual al slujitorului hirotonit”. În acest sens, le-a reamintit preoților că a fi preot nu este doar un rol care trebuie îndeplinit, ci un dar care trebuie păstrat cu o inimă recunoscătoare și plină de uimire. A adăugat că preoții nu sunt definiți doar prin ceea ce fac, cât mai ales prin „iubirea infinită cu care Cristos ne iubește”.
În scrisoare, Cardinalul a reflectat asupra sacrificiului și slujirii preoțești. Sacrificiul, în adevărul său cel mai profund, a clarificat el, nu este în primul rând o renunțare, ci un dar. „Este”, a spus el, „oferirea propriei vieți pentru ca aceasta să fie orientată în întregime către iubirea lui Dumnezeu și a fraților și surorilor noastre”. „Suntem chemați să trăim ca oameni dăruiți, consacrați, care găsesc în Euharistie izvorul și culmea existenței noastre”, a continuat el. „La altar ne lăsăm conformați lui Cristos, primind puterea de a însoți, de a ierta și de a consola”. Slujirea, a explicat el, este forma concretă a acestei iubiri.
Recomandarea finală pe care Cardinalul You a oferit-o preoților este să nu se lase descurajați de dificultățile timpului nostru. „Chiar și atunci când pământul pare sterp și sămânța se luptă să crească, Domnul continuă să acționeze”, a asigurat el. „El ne-a ales, ne-a consacrat și nu ne abandonează niciodată”. „Prin urmare”, a spus el, „fiți preoți cu inimile deschise, capabili de apropiere, ascultare și compasiune; oameni ai comuniunii, semne credibile ale unei Biserici sinodale și misionare; martori bucuroși ai Evangheliei, chiar și atunci când acest lucru implică sacrificii”.
Cardinalul You le-a mulțumit, de asemenea, tuturor diaconilor permanenți, care, „prin slujirea lor generoasă și discretă, fac vizibilă caritatea lui Cristos Slujitorul”. Cardinalul prefect a insistat că slujirea diaconilor este „prețioasă și necesară pentru viața Bisericii, astăzi mai mult ca oricând”. Și, la final, s-a adresat tuturor seminariștilor care se pregătesc pentru preoție. „Nu vă fie teamă”, a încurajat Cardinalul, „să vă dăruiți întreaga viață Domnului”. I-a îndemnat pe toți seminariștii să păstreze bucuria chemării lor și să se lase formați în fiecare zi de iubirea Sa, pentru că Biserica are nevoie de autenticitatea, de entuziasmul și de credința lor. În fine, prefectul și secretarul Dicasterului pentru Cler au încheiat încredințându-i pe toți preoții, diaconii și seminariștii Preasfintei Fecioare Maria și urându-le un Triduum Sfânt rodnic, în profundă unire cu Domnul Isus.
