Doctor „honoris causa” pentru Cardinalul Ratzinger
05.11.2005, Cluj (Catholica) - Vineri, 4 noiembrie a.c., a avut loc la Cluj decernarea titlului de Doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Cardinalului Joseph Ratzinger, între timp ales Papa Benedict al XVI-lea. Evenimentul a început cu un moment muzical, la ora 11, asigurat de Corala Facultăţilor de Teologie ale UBB. A urmat intervenţia lui Andrei Marga, preşedintele Consiliului Academic al UBB, cu titlul „Valori ferme în modernitatea târzie. Opera lui Joseph Ratzinger”. Laudatio a fost prezentat de decanul Marton József, al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică şi de decanul Virgil Bercea al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică. Proclamatio a fost citită de cancelarul general Florin Streteanu.
De la ora 12.30, Nunţiul Apostolic pentru România şi Republica Moldova a ţinut un discurs. „În numele Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, căruia Universitatea `Babeş-Bolyai`, cu cele patru Facultăţi teologice ale sale, a conferit titlul de Doctor `honoris causa` pentru activitatea sa teologică, încă de pe vremea în care Papa era Cardinalul Joseph Ratzinger, Prefectul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei în Vatican, mulţumesc Senatului Universităţii şi mai ales Preşedintelui Andrei Marga, Rectorului Nicolae Bocşan şi celor patru Decani ai aceleiaşi Facultăţi de teologie, pentru această conferire a titlului de Doctor `honoris causa` din partea Universităţii voastre. Această distincţie este o recunoştinţă faţă serviciul adus sţiinţei teologice, încă de când era tânăr profesor pe lângă Şcoala Superioară de filosofie şi de teologie din Freising – în care studiase – până la catedra de dogmatică şi de istorie a dogmelor Universităţii din Regensburg, unde a fost şi vice-preşedinte, atunci când a fost numit de Papa Paul al VI-lea Arhiepiscop de München-Freising în 24 martie 1977”, a spus IPS Jean-Claude Perisset.
Textul integral al intervenţiei Nunţiului Apostolic se găseşte aici.
