Întâlnire de aniversare a 40 de ani ai „Nostra aetate”
27.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi la Roma a avut loc o întâlnire ce a aniversat 40 de ani de la declaraţia „Nostra aetate” a Conciliului Vatican II, document ce priveşte relaţiile Bisericii cu credincioşii religiilor necreştine, a informat serviciul de ştiri al Vaticanului. Întâlnirea, organizată de Comisia Sfântului Scaun pentru relaţiile religioase cu evreii, a început în această dimineaţă cu o sesiune dedicată reflectării asupra iniţiativelor şi evenimentelor care au caracterizat perioada post-conciliară, şi asupra evoluţiei relaţiilor religioase dintre catolici şi evrei. Discuţiile au abordat şi problema căilor cele mai potrivite pentru dezvoltarea înţelegerii reciproce şi a cooperării dintre cele două credinţe.
În această după-amiază va avea loc un alt moment aniversar, în timpul căruia documentul „Nostra aetate” va fi evaluat şi se vor analiza posibilele perspective. Participanţi la eveniment vor fi Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Comisiei amintite pentru relaţiile cu evreii; rabinul David Rosen, directorul internaţional pentru afacerile inter-religioase al Comitetului Evreiesc American; şi Cardinalul Jean-Marie Lustiger, Arhiepiscop emerit de Paris, Franţa. Vor mai fi prezenţi diferiţi reprezentanţi ai unor instituţii internaţionale evreieşti cu care Comisia de la Vatican are contacte de mai mulţi ani, precum şi membri ai Curiei Romane şi ai corpurilor diplomatice acreditate pe lângă Sfântul Scaun. Comisia pentru relaţiile religioase cu evreii a fost înfiinţată de Papa Paul al VI-lea în anul 1974, ca o organizaţie distinctă, dar parte a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Scopul ei este promovarea şi stimularea relaţiilor religioase dintre evrei şi catolici. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul sunt în ordine Cardinalul Walter Kasper, Episcopul Brian Farrell L.C., şi pr. Norbert Hofmann S.D.B.
