Prima Sfântă Liturghie la Horpaz în noua biserică

15.07.2026, Iași (Catholica) - Duminică, 12 iulie 2026, comunitatea romano-catolică „Fericitul Anton Durcovici” din Horpaz – Miroslava a trăit o zi de har și de sărbătoare, care va rămâne pentru totdeauna în istoria tinerei parohii. În cadrul primei Sfinte Liturghii celebrate în noua biserică, aflată încă în construcție, 29 de adolescenți și tineri au primit Sacramentul Sfântului Mir prin impunerea mâinilor și ungerea cu Sfânta Crismă.
Încă din primele ore ale dimineții, credincioșii au venit în număr mare pentru a participa la acest moment deosebit. Emoția era vizibilă pe chipurile tuturor, mai ales ale celor 29 de candidați, care, însoțiți de nașii lor, de părinți și de animatorii comunității, l-au întâmpinat pe Preasfințitul Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, cel care a prezidat Sfânta Liturghie și a administrat Sacramentul Mirului. La celebrare au participat numeroși preoți, rudele și familiile tinerilor, precum și credincioși din Horpaz, Miroslava și din alte comunități ale Diecezei, care au dorit să fie martori la acest moment cu o semnificație aparte.
Pentru comunitatea romano-catolică „Fericitul Anton Durcovici” din Horpaz – Miroslava din Horpaz, această zi a însemnat mai mult decât celebrarea Sacramentului Mirului. A fost pentru prima dată când Sfânta Euharistie a fost celebrată în noua biserică, ridicată prin efortul și generozitatea credincioșilor și a binefăcătorilor. Deși lucrările de construcție continuă, noul lăcaș de cult a devenit pentru câteva ceasuri locul în care întreaga comunitate s-a adunat în jurul altarului pentru a celebra misterele credinței.
Momentul a avut și o profundă încărcătură simbolică. Cu ani în urmă, pe când slujea ca preot în această zonă, Preasfințitul Petru Sescu a fost cel dintâi care a văzut nevoia ridicării unei biserici pentru credincioșii din Horpaz și Miroslava și a lansat această inițiativă. Într-o perioadă în care comunitatea era încă la început de drum, a avut curajul și încrederea de a visa la un lăcaș de cult care să devină casa spirituală a credincioșilor din această parte a comunei Miroslava. Anii au trecut, iar acest vis a fost dus mai departe prin implicarea preoților care au slujit în comunitate, iar în ultimii ani, în mod deosebit, prin munca și dăruirea părintelui paroh Mihai Budău, împreună cu credincioșii, voluntarii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea bisericii.
Providența lui Dumnezeu a făcut ca însuși Preasfințitul Petru Sescu, devenit între timp Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, să revină în mijlocul acestei comunități pentru a prezida prima Sfântă Liturghie în noul lăcaș de cult și pentru a conferi aici, pentru întâia dată, Sacramentul Sfântului Mir. Pentru credincioșii acestei parohii, acest fapt a reprezentat încununarea unui drum început cu ani în urmă și deschiderea unui nou capitol în viața parohiei. La începutul celebrării, pr. Mihai Budău i-a adresat un călduros cuvânt de bun venit Preasfințitului Petru Sescu, preoților concelebranți și tuturor credincioșilor prezenți, exprimând bucuria comunității pentru această zi binecuvântată și mulțumind tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestui moment istoric.
În cadrul omiliei, Preasfințitul Petru Sescu le-a vorbit candidaților despre lucrarea Duhului Sfânt în viața fiecărui creștin și despre responsabilitatea pe care o primesc odată cu Sacramentul Mirului. Episcopul i-a îndemnat să rămână aproape de Cristos și de Biserică, să nu se teamă să-și mărturisească credința și să transforme darurile Duhului Sfânt în fapte de iubire, speranță și slujire. După reînnoirea făgăduințelor de la Botez și rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, fiecare dintre cei 29 de candidați a fost prezentat de propriul naș. Prin ungerea cu Sfânta Crismă și cuvintele sacramentale rostite de Episcop, tinerii au primit pecetea darului Duhului Sfânt, întărindu-și astfel angajamentul de a trăi și mărturisi credința în viața de zi cu zi.
Întreaga celebrare a fost animată de corul parohiei și de grupul tinerilor, ale căror cântări au contribuit la frumusețea și solemnitatea liturgiei, ajutând întreaga adunare să participe cu reculegere și bucurie la acest moment de har. La finalul Sfintei Liturghii, pr. Mihai Budău a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei zile de sărbătoare. Un gând deosebit de recunoștință a fost îndreptat către Preasfințitul Petru Sescu, pentru apropierea și grija părintească arătate comunității încă din primii ani ai acesteia și pentru faptul că Dumnezeu a rânduit ca tocmai dânsul, cel care a avut primul inițiativa construirii unei biserici în Horpaz, să fie Episcopul care a prezidat prima Sfântă Liturghie și a conferit pentru întâia oară Sacramentul Sfântului Mir în noul lăcaș de cult.
Mulțumiri au fost adresate preoților concelebranți pentru comuniunea fraternă și prezența lor la această celebrare, precum și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului. Părintele paroh și-a exprimat aprecierea față de cei 29 de tineri care au primit Sacramentul Mirului, dorindu-le să rămână mereu deschiși lucrării Duhului Sfânt și să fie mărturisitori ai lui Cristos în familiile și comunitățile lor. De asemenea, au fost aduse mulțumiri voluntarilor și animatorilor comunității pentru implicarea lor în pregătirea sărbătorii și în organizarea tuturor activităților necesare desfășurării celebrării.
Un cuvânt de apreciere a fost adresat seminariștilor Marcu Talmaciu și Cristian Bianu, precum și coordonatoarei corului, Andreea Ghiuzan, pentru implicarea exemplară în pregătirea candidaților pentru acest eveniment. Mulțumiri au fost adresate, de asemenea, corului parohial, voluntarilor, binefăcătorilor, celor care s-au ocupat de infrastructura tehnică (sunet, lumini, imagine) și tuturor credincioșilor care, prin implicare, generozitate și spirit de comuniune, au făcut posibilă desfășurarea acestei prime celebrări în noua biserică. (Silviu Jitaru pentru Ercis.ro)
