Congres despre migraţie în Croaţia
26.10.2005, Iaşi (Catholica) - Staţiunea balneară Stubicke Toplice din Croaţia, la 25 km de capitala Zagreb, a găzduit, în perioada 20-23 octombrie, cel de-al VII-lea Congres organizat de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), care a avut tema: „Fenomenul migraţiei din est spre vest”. Participanţi au fost episcopi din diferite ţări europene responsabili cu problema migraţiei, parlamentari europeni, experţi, preoţi şi laici implicaţi în pastoraţia rromilor şi a migranţilor. Din România au participat pr. Martin Cabalaş, responsabil cu pastoraţia rromilor în Arhidieceza de Bucureşti, şi pr. Iosif Dorcu, din Dieceza de Iaşi.
Congresul a fost deschis de Episcopul Louis Pelâtre, vicar apostolic de Istanbul, preşedintele acestui organism. Tema primei zilei de lucrări în plen a fost „Rromii în Europa. Pastoraţia rromilor”. Au conferenţiat Mons. Anthony Chirayath, de la Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor, şi Livia Járóka, membră în Parlamentul European de la Bruxelles din partea rromilor din Ungaria. O altă intervenţie interesantă, „Munca cu ţiganii”, a fost prezentată de pr. Claude Dumas (Franţa), el însuşi aparţinător al acestei etnii. În a doua zi a congresului au conferenţiat Elena Hoffmann, raportoare în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, şi Roman Radwanski, KAAD, Bonn. Discuţiile care au urmat au scos în evidenţă aspectul dureros pe care îl îmbracă fenomenul migrator, atât pentru ţara de origine (îndeosebi ţările din Est), cât şi pentru ţara de sosire (vestul Europei).
La congres au fost reprezentate 20 de Conferinţe Episcopale din Europa: Albania, Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Anglia şi Ţara Galilor, Franţa, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia şi Ucraina de rit oriental. Următorul congres va avea loc la Paris în 2007. Informaţiile provin din materialul semnat pe Ercis.ro de pr. Iosif Dorcu.
