Administrarea Mirului în parohia Barticești

28.07.2026, Iași (Catholica) - Parohia romano-catolică „Sfântul Iosif Muncitorul” din Barticești a trăit sâmbătă, 25 iulie 2026, o zi de mare bucurie și har: administrarea Sacramentului Sfântului Mir. La ora 9.45, Preasfințitul Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, a fost întâmpinat la intrarea în biserică de pr. paroh Marius Sabău, împreună cu cei 56 de copii și tineri care urmau să primească taina Sfântului Mir, de primarul Georgeta Blaj, de autoritățile locale și de numeroși credincioși ai comunității. După cuvântul de bun venit și primirea tradițională cu pâine, sare și flori, au urmat câteva momente de rugăciune și reculegere, pe care Preasfințitul Petru le-a petrecut în biserica parohială.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Sescu, care le-a conferit celor 56 de copii și tineri Sacramentul Sfântului Mir prin impunerea mâinilor și ungerea cu Sfântul Mir. Prin acest Sacrament, ei au primit plinătatea darului Duhului Sfânt, fiind întăriți în credință și chemați să fie martori ai lui Cristos în viața de fiecare zi. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Petru a subliniat importanța și frumusețea acestui mare Sacrament. Pentru a evidenția buna pregătire a copiilor și tinerilor, le-a adresat mai multe întrebări despre cele șapte Sacramente ale Bisericii, despre Mir, despre persoana Duhului Sfânt și despre cele șapte daruri ale Sale. Răspunsurile lor au arătat seriozitatea cu care s-au pregătit pentru acest moment. La finalul predicii, Episcopul i-a invitat și pe cei prezenți să îi adreseze întrebări, răspunzând cu bucurie și oferind întregii comunități un frumos moment de cateheză.
Pregătirea pentru primirea Sfântului Mir s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni, printr-un program de cateheze și întâlniri formative, coordonat de pr. paroh Marius Sabău, împreună cu pr. Cristinel Chiricheș FIM, sr. Alina Balint și dascălul Petrică Balint, care i-au însoțit cu dăruire pe copii și tineri în aprofundarea credinței și în pregătirea pentru primirea acestui Sacrament. La celebrare au participat părinții, nașii, rudele, numeroși credincioși ai comunității și oaspeți dragi care s-au unit în rugăciune și au mulțumit lui Dumnezeu pentru harurile revărsate asupra noilor miruiți.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, un reprezentant al părinților și un reprezentant al nașilor au adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la pregătirea și desfășurarea acestei frumoase sărbători. În mod deosebit, și-au exprimat recunoștința față de pr. paroh Marius Sabău, pentru grija și coordonarea întregului parcurs de pregătire, precum și față de toți cei care l-au sprijinit, pentru implicarea și dăruirea cu care i-au călăuzit pe copii și tineri în această etapă importantă a vieții lor de credință.
De asemenea, doi dintre noii miruiți au recitat o poezie prin care și-au exprimat recunoștința, în numele tuturor candidaților, față de Preasfințitul Petru Sescu, față de părintele paroh, de preoții prezenți la celebrare, de părinți, nași și întreaga comunitate. La final, câțiva copii au oferit flori Preasfințitului Petru Sescu și tuturor celorlalți preoți prezenți în altar, în semn de recunoștință și prețuire. Ne rugăm ca Duhul Sfânt să-i însoțească necontenit pe toți cei care au primit taina Sfântului Mir, pentru ca, întăriți de darurile sale, să crească în credință, să rămână statornici în viața Bisericii și să fie pretutindeni martori credibili și autentici ai lui Cristos. (David Balan pentru Ercis.ro)
