Întâlnirea reprezentanţilor eparhiali cu probleme de drept canonic
12.10.2005, Blaj (Catholica) - În perioada 7-8 octombrie 2005, a avut loc la Blaj întâlnirea reprezentanţilor eparhiali cu probleme canonice. La întâlnire au participat: Mons. drd. Cristian Sabău (Vicar General – Arhieparhia de Alba-Iulia şi Făgăraş), Mons. Mihai Todea (Vicar General – Eparhia de Cluj-Gherla), Pr. drd. Iosif Furtună OSBM (Vicar Judecătoresc – Eparhia de Cluj-Gherla), pr. drd. Iuliu Muntean (Vicar Judecătoresc – Eparhia de Oradea), pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Judecătoresc – Eparhia de Lugoj), pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan (Consilier mitropolitan), pr. lect. univ. drd. William Bleiziffer (Consilier mitropolitan) şi pr. Augustin Butică (Eparhia de Maramureş). De la Roma au participat: Mons. dr. Serrano Ruiz (Vicedecan Rota Romană) şi Mons. dr. Dimitri Salachas (Consultor al Congregaţiei pt. Bisericile Orientale).
Întâlnirea a avut ca scop reorganizarea Tribunalelor Ecleziastice din Biserica Greco-Catolică din România precum şi formarea Grupului de Studiu pentru redactarea Dreptului Particular al Bisericii noastre. Potrivit canonului 1067 CCEO mai multe Eparhii pot înfiinţa un Tribunal inter-eparhial de primă instanţă, în cazul în care nu se înfiinţează tribunale în fiecare dintre aceste eparhii. În ceea ce priveşte o Biserică Mitropolitană sui iuris există evident şi un Tribunal de a doua instanţă. Aceste Tribunale Ecleziastice se ocupă în special chiar dacă nu exclusiv cu judecarea cauzelor matrimoniale. Canonul 159 CCEO stabileşte ca una dintre competenţele Mitropolitului (într-o Biserică Mitropolitană sui iuris), este înfiinţarea Tribunalului Mitropolitan. În Biserică Greco-Catolică română sunt în curs de reorganizare Tribunalele de primă instanţă şi de a doua instanţă, în prezent fiind şase canonişti.
Canonul 167 CCEO stabileşte puterea Consiliului Ierarhilor într-o Biserică Mitropolitană sui iuris de a decide în chestiunea Dreptului Particular (CCEO face trimitere în unele cazuri la Dreptul Particular al fiecărei Biserici orientale catolice). Dreptul Particular va trebui cât mai repede trimis spre înştiinţare Scaunului Apostolic şi nu poate fi promulgat înainte ca să se primească notificarea scrisă care să ateste primirea acestuia. Pentru prima dată se poate vorbi de un adevărat Drept Particular pentru greco-catolicii români după Conciliile Provinciale din 1872, 1882, 1900. Astăzi, la 15 ani după promulgarea CCEO, noul Drept Particular va trebui să ţină cont de prevederile Dreptului comun, urmând să stabilească acolo unde este posibil unele dispoziţii specifice Bisericii noastre. Următoarea întâlnire a reprezentanţilor eparhiali în probleme de Drept Canonic va avea loc pe 18 noiembrie. Informaţiile ne-au fost furnizate de pr. drd. Coriolan C. Mureşan.
