Şapte teme cheie până acum în Sinod
10.10.2005, Vatican (Catholica) - Prima săptămână a Sinodului Episcopilor s-a concentrat pe şapte teme majore, cea mai evidentă fiind „dimensiunea sacrificială a Euharistiei”, a declarat un purtător de cuvânt al Sinodului. Această temă a fost tratată şi de Papa Benedict al XVI-lea în intervenţia surpriză de joi, a declarat Isidro Catela, purtătorul de cuvânt pentru reporterii de limbă spaniolă. A doua temă în ordinea frecvenţei a fost legată de „obiectivele Euharistiei”, respectiv de dimensiunea ei verticală, sau spirituală, şi orizontală, sau comunitară, într-o lume însetată material şi spiritual.
A treia temă a privit normele şi abuzurile, cu referinţă la Conciliul Vatican II şi la Conciliul din Trento. „Ars celebrandi”, arta celebrării, a fost a patra temă discutată. În cadrul acesteia s-au abordat teme precum acordarea Împărtăşaniei în mână sau în gură, locul pe care tabernacolul ar trebui să îl ocupe în biserici; şi necesitatea practicilor tăcerii şi adoraţiei. A cincea temă a privit dialogul ecumenic şi intercomuniunea – adică posibilitatea de a da Împărtăşania membrilor altor confesiuni creştine; aceste subiecte, a declarat Catela, au provocat „diverse şi interesante intervenţii libere”. Catela a subliniat că s-a discutat şi despre secularizare şi despre indiferenţa religioasă; despre Liturghiile care au nevoie de preoţi; despre celibatul în Biserică. „Există convingerea că celibatul în Biserica Latină trebuie promovat”, a adăugat Catela.
A şasea temă s-a referit la relaţia dintre Euharistie şi celelalte Sacramente. Catela a spus că Părinţii sinodali doresc o subliniere specială a relaţiei dintre Euharistie şi Spovadă, pentru care este nevoie de o „cateheză integrală”, capabilă să lege Sacramentele între ele. Un prelat a cerut convocarea Anului Spovezii, pe când altul şi-a exprimat speranţa că Anul Euharistiei va fi prelungit, şi legat de familii. A şaptea temă a fost „reconcilierea care trebuie să conducă la pace”. Participanţii la Sinod au subliniat nevoia ca Biserica să fie un instrument de reconciliere. Catela a declarat că cele şapte teme nu epuizează, evident, tot ceea ce s-a acoperit în discuţii până acum. Sinodul se va încheia la 23 octombrie.
