Sinodul Episcopilor: Isteţimea minţii vs teologia studiată în genunchi
07.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, 7 octombrie, în cea de-a noua Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 4:30PM, a luat cuvântul printre alţii Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. El s-a referit la a treia şi la a patra parte a „Instrumentum laboris”. Din cele trei puncte, primul a avut ca titlu „Centralitatea Euharistiei în formarea din seminar”. Prelatul a spus: „Euharistia este strâns legată de Sacramentul Preoţiei, fiind principala şi centrala raison d`ętre a sacramentului preoţiei, care a apărut în momentul instituirii Euharistiei. De aceea, preoţii, ca miniştri ai lucrurilor sacre, sunt în primul rând miniştrii Sacrificiului Liturghiei. Numeroasele activităţi pastorale ale preotului îşi găsesc în caritatea pastorală legătura care uneşte şi dă sens. Această caritate vine din sacrificiul euharistic, care se află în centrul şi la rădăcina întregii vieţi a presbiterului. Centralitatea Euharistiei pentru viaţa şi slujirea preoţească trebuie să devină, în mod necesar, inima formării candidaţilor la preoţie”.
„Am putea spune că Euharistia realizează ţesătura întregii formări din seminar, care este umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Această centralitate a Euharistiei trebuie să fie puternic subliniată în viaţa seminarului, la diferite nivele: solida ilustrare teologică a misterului Euharistiei şi a relaţiei lui cu Sacramentul Spovezii; explicarea semnificaţiei normelor liturgice; exemplul dat de profesori; pregătirea adecvată a celebrării euharistice pe care să o trăiască intim întreaga comunitate; pregătirea atentă a Adoraţiilor Euharistice. Toate acestea, luate în mod serios, trebuie să îl introducă pe seminarist în înţelegerea, iubirea şi trăirea Euharistiei în profunzime, pentru ca să devină cu adevărat izvorul şi culmea întregii sale vieţi şi al zelului său apostolic. Formarea seminariştilor este de mare importanţă şi trebuie subliniată deoarece depinde în principal de preoţi modul în care Euharistia este celebrată, şi cum va fi percepută şi trăită de credincioşi. Dacă Preasfântul Sacrament va fi adorat sau nu, depinde de el, şi la fel şi nevoia oamenilor de a se închina atunci când trec prin dreptul tabernacolului.”
A doua parte a prezentării a avut ca temă „Importanţa Euharistiei pentru formarea teologică”. Cardinalul a spus: „Am spus că Euharistia este importantă pentru toate aspectele formării: umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Aş dori acum să mă refer la relaţia dintre Euharistie şi formarea intelectuală, adică teologică, deoarece din păcate este adesea trecută cu vederea. Aici, evident, nu mă refer doar la seminarişti, ci la studiile teologice în general. În Instrumentum laboris se spune în mod corect că `în liturgia euharistică [Isus, calea, adevărul şi viaţa] este făcut cunoscut` şi că aceasta stimulează `raţiunea şi inteligenţa credinciosului pentru a-l căuta constant pe Dumnezeu`. Studenţii la teologie trebuie să înţeleagă că pentru pătrunderea adevărului credinţei nu ajunge ascuţimea minţii, ci aceasta trebuie unită cu Dumnezeu, pentru o căutare umilă în rugăciune a adevăratei înţelepciuni. Discipolii pe drumul spre Emaus nu l-au recunoscut pe Isus când le explica Scripturile, ci doar la frângerea pâinii. Această legătură dintre uniunea cu Dumnezeu şi înţelegerea adevărului credinţei, a fost subliniată în Pastores dabo vobis (nr. 51 şi 53). Papa Ioan Paul al II-lea subliniază aceasta foarte expresiv în scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, nr. 20. Nu au căutat Sf. Toma, Sf. Robert Bellarmine şi mulţi alţii, pe Dumnezeu în tabernacol? Vechii profesorii ne-ar spune că teologia trebuie studiată în genunchi. Cred că îmbrăţişând acest adevăr, teologul ar fi mai puţin interesat de invenţii umane extravagante, şi mai dornic să îmbrăţişeze misterul magnific al iubirii lui Dumnezeu.”
În ultima parte şi cea mai scurtă, prelatul a vorbit pe tema „Universităţilor Catolice”. El a subliniat că în aceste centre trebuie dat loc Euharistiei „pentru ca studenţii să realizeze mai mult şi să devină mai capabili de împlinirea angajamentului creştin în diversele lor profesii”.
