Sinodul Episcopilor: Ştiu catolicii ce este Euharistia?
07.10.2005, Vatican (Catholica) - Astăzi, 7 octombrie, în cea de-a opta Sesiune Generală a Sinodului Episcopilor, începută la 9:00AM, a luat cuvântul printre alţii Cardinalul Darío Castrillón Hoyos, prefectul Congregaţiei pentru Cler. „Mă voi referi în special la numerele 6, 25-33, 34 şi 18 din Instrumentum Laboris. Acest Sinod profesează şi ratifică credinţa străveche a Bisericii despre acest venerabil Sacrament, care străluceşte în faţa celorlalte Sacramente deoarece în el, sub chipul speciilor consacrate, Domnul nostru Isus Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, este prezent cu adevărat, real şi substanţial. În Euharistie pot să conversez cu Domnul fără teama sărăciei cuvintelor şi sentimentelor mele; deoarece El este Dumnezeu adevărat, în faţa mea se deschide o panoramă infinită de contemplat, una care oferă siguranţă, care oferă certitudini. Ştiu oare catolicii cu adevărat ce este Euharistia? Slaba participare la Euharistia duminicală, dispariţia Asociaţiilor Euharistice, incoerenţa dintre practica euharistică şi vieţile multora, obiceiul generalizat de a primi Împărtăşania fără Spovadă, practica sacramentală a celor divorţaţi şi recăsătoriţi, sau a celor implicaţi în violenţă activă, ridică o întrebare: ştiu catolicii cu adevărat ce este Euharistia?”, a repetat întrebarea prelatul.
„Măreţia misterului lui Dumnezeu care devine pâine şi companie, care se coboară la noi pentru a ne oferi iubirea sa răscumpărătoare, nu este cunoscută în profunzime. Permiteţi-mi să propun câteva soluţii. Prima: o cateheză la toate nivele, după cultura, vârsta, nivelul intelectual, economic şi condiţiile sociale ale subiectului. A doua: responsabilii cu punerea în practică a acestui proiect sunt preoţii. Aleşi din eternitate de Tatăl, ei au fost sigilaţi de Cristos. Fideli sarcinii lor, ei au nevoie de încurajare în oboseala drumului, de ajutor şi înţelegere în fragilitate, şi de călăuzire spre sfinţenie. Sunt peste 400.000, o imensă şi vitală reţea care nu a uitat porunca: `faceţi aceasta în amintirea mea`. Am putea să cerem respectuos Sfântului Părinte să îi încurajeze şi să îi motiveze în exortaţia post-sinodală pe care Sanctitatea sa o va scrie. Ei sunt cei care, formaţi şi călăuziţi, pot să umple golul şi să corecteze abuzurile, difuzând doctrina sănătoasă şi puternică. Ei pot motiva şi îndruma liderii laici ai comunităţilor fără un preot stabil şi, când ocazia o cere, să celebreze Euharistia într-un mod itinerant. Alături de preoţi vor fi persoanele consacrate, familiile, mişcările, cateheţii, tinerii şi toţi laicii angajaţi, hrăniţi şi impulsionaţi de aceeaşi Euharistie. Pentru această provocare catehetică avem de partea noastră două instrumente puternice: Catehismul Bisericii Catolice şi Compendiumul Catehismului, dat recent Bisericii de Sfântul Părinte.”
„A treia: pentru un cult euharistic corespunzător este necesar să demarăm o recuperare a simţului misterului şi a venerării pioase a sacrului. Demnitatea ritualul exclude superficialitatea şi trivializarea sacrului. Abuzurile ştirbesc bogăţia reformei liturgice. A patra: este neapărată nevoie de o acţiune mondială de promovare a sfinţeniei miniştrilor Euharistiei – reflecţie spirituală profundă, rugăciune constantă, zile de post şi de tăcere în contemplarea feţei euharistice a lui Isus, Domnul. Acestea vor comunica tărie şi viaţă întregii familii catolice. Bogăţia celibatului, dar preţios al Duhului Sfânt, subliniază fiinţa şi figura euharistică a preotului. În actuala cultură a sexului, căsătoria preoţilor nu ar fi un garant în faţa problemelor de natură morală care îi afectează pe unii preoţi. Sinodul îi poate cere Sfântului Părinte să ne dea tăria pentru a aprecia şi mai mult în Bisericile noastre darul nepreţuit al celibatului, închizând drumurile spre aşteptările false, ce pot crea îngrijorare şi confuzie.”
