Situl săptămânii: www.catholicireland.net
26.09.2005, Dublin (Catholica) - Iată genul de sit în faţa căruia oftezi şi te gândeşti: când va avea şi Biserica Catolică din România aşa ceva? Ne oprim în această săptămână la situl CatholicIreland.net, al unei organizaţii patronate de chiar Primatul Irlandei, un sit cu un cuprins extraordinar de bogat, pe care vom încerca să îl descriem pe scurt în continuare.
Prima secţiune din meniul lateral este dedicată prezentării Bisericii din Iralanda. Cu o organizare pe cât de simplă pe atât de funcţională, din doar câteva click-uri vizitatorii pot afla informaţii despre organizaţiile catolice, despre ordinele religioase, despre orarul liturghiilor în Irlanda, despre Dieceze, despre pelerinajele mai importante, despre casele de exerciţii spirituale, despre calendarul liturgic şi altele. Sunt informaţii deosebit de valoroase… dacă am fi în Irlanda. În rest, ne sunt de model…
Următoarea secţiune este dedicată spiritualităţii. După primele două subsecţiuni, dedicată Papilor Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, găsim rubrica CRED (Catechetical Reflection for Each Day), o interesantă iniţiativă a pr. Paddy Devitt, care scrie zilnic câteva rânduri, o meditaţie ce uneşte viaţa cotidiană cu Catehismul Bisericii Catolice. Alte subsecţiuni de spiritualitate sunt dedicate unor teme precum sfinţii, devoţiunile, rugăciunile, viaţa monastică, întrebări şi răspunsuri. De impact pentru cei mici este rubrica „Talk 2 God” (Vorbeşte cu Dumnezeu), o animaţie Flash ce interacţionează cu copilul, rezultând un deosebit moment de rugăciune.
Navigând în următoarele secţiuni puteţi descoperi sute de articole pe teme variate, de la scriptură la viaţa de familie, de la prima împărtăşanie la teologia mariană, şi altele. Dacă stăpâniţi limba engleză, acest sit vă poate deveni o resursă valoroasă. Şi dacă îl veţi vizita, daţi click şi pe link-urile spre siturile partenere, descoperind astfel alte minunăţii virtuale catolice irlandeze. Navigare plăcută!
