Reiterarea criticilor împotriva Vaticanului
15.09.2005, Lyon (Catholica) - Patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea rămâne consecvent acuzaţiilor sale despre „prozelitismul” catolic, care cere să fie suspendat înainte de o posibilă întâlnire cu Papa. Protopopul Vsevolod Chaplin, vice-preşedintele departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, a prezentat explicaţiile binecunoscute pentru care o întâlnire cu Papa nu poate să aibă loc, într-un interviu ce i-a fost luat la Lyon, Franţa, unde a participat la conferinţa organizată de Comunitatea Sant`Egidio.
Oficialul rus a spus că Patriarhia rusă este pregătită pentru o întâlnire a Patriarhului Alexei cu Papa Benedict al XVI-lea, „dar doar dacă se rezolvă înainte problemele dintre cele două Biserici”. El a insistat că Moscova nu este interesată de întâlnire „doar pentru a ajunge în faţa presei”. O întâlnire dintre cei doi „ar trebui să fie expresia soluţiilor la probleme, nu să creeze false impresii, ca şi cum toate ar fi bune”. Pr. Chaplin a spus că Ortodoxia rusă este încântată de declaraţia de săptămâna trecută a Cardinalului Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, care a declarat că „prozelitismul” nu face parte dintre planurile Bisericii Catolice pentru Rusia şi Europa de Est.
„Dar am dori să vedem schimbări la nivelul practic”, a spus ortodoxul. Întrebat ce paşi concreţi ar fi necesari, oficialul rus a spus că în primul rând catolicii trebuie „să înceteze războiul misionar între persoanele născute ortodoxe”. Apoi s-a plâns de mutarea sediului Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la Kiev, unde Biserica Ortodoxă are deja un Mitropolit. Gestul „creează suferinţă reală” pentru ortodocşii din Ucraina. „Cardinalul Kasper a spus că Biserica Catolică din Ucraina este un pod între Răsărit şi Apus. Mi-e teamă că acest pod este minat, că este pe cale să explodeze!”

Vad ca evita (continua sa evite) cu orice pret intalnirea cu Papa!