Cardinalul Tomko trimis special la Congresul Euharistic universitar
12.09.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea l-a numit pe Cardinalul Jozef Tomko trimisul său special la primul Congres Euharistic Internaţional Universitar, care se va desfăşura în perioada 9-13 noiembrie 2005 în Murcia, Spania. Cardinalul slovac în vârstă de 81 de ani este preşedintele Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale şi prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor. Biroul de Presă al Vaticanului a anunţat această numire sâmbătă, 10 septembrie.
Congresul este organizat de către Universitatea Catolică din Murcia, şi are tema „Euharistia: centrul vieţii creştine şi izvorul misiunii evanghelizatoare a Bisericii”. La congres vor participa Cardinali şi Episcopi, precum şi reprezentanţi ai noilor realităţi şi mişcări eclesiale. Fiind primul eveniment de acest gen promovat de către o universitate, organizatorii săi speră „să deschidă un nou drum în Biserică pentru desfăşurarea de astfel de congrese”. Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă, a vizitat Universitatea Catolică din Murcia în noiembrie 2002, pentru Congresul Internaţional de Cristologie organizat de această instituţie. În timpul acelei vizite, Cardinalul Ratzinger şi-a exprimat aprecierea pentru munca de evanghelizare desfăşurată de universitate, care a fost fondată în 1997 de către José Luis Mendoza, membru al Mişcării Neocatecumenale şi tată a 14 copii.
