Parohia Gherăeşti ajută sinistraţii din comuna Agăş
27.07.2005, Gherăeşti (Catholica) - Oraşele şi satele din Moldova s-au mobilizat unele pentru altele, spre alinarea suferinţelor victimelor inundaţiilor din ultimele săptămâni. Un exemplu îl constituie parohia Gherăeşti, care s-a mobilizat pentru comuna Agăş. Pe situl Gheraesti.cnet.ro pr. Adrian Chili a publicat un material despre această experienţă, însoţit şi de numeroase fotografii. La propunerea şi susţinerea câtorva oameni din sat, sub coordonarea pr. vicar Adrian Chili, locuitorii din satul Gherăeşti s-au mobilizat cum se mobilizează de obicei în situaţii de urgenţă. În mai puţin de o zi, pe 12 iulie, s-au adunat peste 30 de tone de alimente, în special boabe de porumb (care, prin bunăvoinţă unui patron din sat s-au măcinat aproximativ patru tone, pentru a le duce oamenilor direct făină), grâu, făină de grâu, cartofi, ceapă, fasole, ulei, zahăr, orez, conserve, dulciuri, apă minerală, suc şi haine.
„Să luăm o decizie unde să ducem aceste alimente, pe 13 iulie, nu a fost uşor”, scrie pr. Chili. „Gândul nostru iniţial a fost acela de a-i ajuta pe cei care suferă de pe urma inundaţiilor, ca să depăşească puţin condiţiile lor grele în care se află şi de a le asigura, măcar puţin, hrana necesară. La început am dorit să-i ajutăm pe cei din judeţul Vrancea, dar aflând că la cei din judeţul Bacău nu prea s-a ajuns cu alimente ne-am gândit să mergem la cei din comuna Agăş, care au fost afectaţi de creşterea debitului râului Trotuş şi de şuvoiul de ape ce cădea de pe versanţi. Când ne-au văzut cei de acolo cu maşinile: un camion, un microbuz şi o maşină mică nu le venea să creadă. Spuneau că un camion aşa mare nu au văzut niciodată, nici măcar gol. Iar la ei, până atunci, au ajuns doar câteva microbuze cu alimente de la Bucureşti, trimise de guvern, în rest nimic. Cea mai mare parte dintre ei sunt gospodari şi au încercat să-şi scoată, apa şi mâlul din case singuri, dar alţii n-au făcut nimic până n-au sosit pompierii şi jandarmii.”
Relatarea continuă: „Imaginile văzute la televizor ne-au pregătit ca să putem înfrunta realitatea de acolo, însă când am ajuns să vedem cu ochii noştri nu ne venea să credem şi ne-au cuprins lacrimi de durere. Să vezi curţile pline cu mâl, calea ferată în aer, case luate de ape, garduri fărâmate, oameni rămaşi pe drumuri, terenuri distruse, …, nu e uşor! Oricâte cuvinte am spune noi nu reuşesc să descrie ce am găsit acolo sau ce poate face apa: să distrugă într-o clipă ce clădim noi într-o viaţă. Ajunşi acolo consilierii doreau să le dăm alimentele la primărie iar ei să le împartă după aceia, dar gândul nostru a fost acela de a-i vedea pe oameni şi de a le da direct lor ajutoarele, pentru a fi siguri că vor ajunge la ei. Pentru o mai bună organizare am fost ajutaţi de doi jandarmi, trimişi de primărie. Alimentele am încercat să le împărţim în mod egal, în funcţie de cât de mult au fost afectaţi, celor din comuna Agăş, adică locuitorilor din satele: Diaconeşti, Preluciu şi Goiasa.”
„Desigur, durerea pricinuită multora dintre ei a fost mare, iar ajutorul nostru nu a reuşit să-i facă fericiţi pe deplin, dar măcar ştim că gestul nostru a fost primit cu bucurie şi speranţă. Ei au fost bucuroşi că oamenii nu-i uită, că sunt solidari şi că vor să-i ajute. Sperăm ca gestul nostru de solidaritate să fie urmat şi de alte persoane. Acum ne nu rămâne decât să ne rugăm pentru ei şi să-i încredinţăm Domnului în rugăciunile noastre. Doamne, te rugăm fereşte-ne de ploi abundente şi de calamităţi naturale!” Vă invităm să vizitaţi situl parohiei pentru albumul foto al zilei de 13 iulie.
