Medicii trebuie să vorbească despre semnificaţia suferinţei
19.07.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îi încurajează pe medicii catolici să îşi înveţe pacienţii despre semnificaţia transcendentă a bolii şi a suferinţei. Într-un mesaj trimis congresului „Boala şi viaţa creştină”, încheiat duminică, la Lima, Petru, Papa i-a îndemnat pe medici să îi susţină pe bolnavi „cu o atitudine de iubire, învăţându-i să îşi accepte limitele umane şi boala, încurajându-i să îşi ofere Domnului suferinţele, unindu-se astfel cu jertfa mântuitoare a lui Cristos”. O astfel de atitudine „contribuie la a da o viziune despre viaţă puternic înrădăcinată în credinţă, şi hrănită de contemplarea crucii”, a mai spus Sfântul Părinte.
Cardinalul Javier Lozano Barragán, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Serviciilor de Sănătate, a deschis întâlnirea vinerea trecută. Congresul a fost organizată de Institutul pentru Viaţă şi Spiritualitate şi de Asociaţia Medicilor Catolici din Peru. Prelatul, informează Radio Vatican, a subliniat că „abordând misterul suferinţei, nu poţi să ai `gânduri slabe` ci doar `gânduri puternice` care, fără să desconsidere cunoştinţele ştiinţifice, afirmă într-un mod meta-raţional logica credinţei.” Cardinalul a explicat de asemenea că „noi, toate fiinţele umane, suntem co-responsabile” în misterul suferinţei. „Pentru ca suferinţa unei persoane să aibă semnificaţie salvifică”, aceasta trebuie unită „cu suferinţa lui Cristos şi, în el, a întregii omeniri”, a adăugat Cardinalul Lozano.
Aceasta este practica personală victorioasă, care „îi permite omului să privească misterul suferinţei din perspectiva Învierii”. Cardinalul a continuat: „Singurul mod de descifrare a enigmei durerii şi suferinţei este calea iubirii – o iubire care este capabilă să transforme nimicul în deplină realitate. Este solidaritatea profundă a iubirii victorioase care învie. Este victoria asupra morţii. […] Cristos dă răspunsul la problema suferinţei: El răspunde celui care îi oferă compasiune; prezenţa sa este efectivă; ajută, dă şi se dă pe sine.”
