Interviu: Despre eşecul referendumului italian
16.06.2005, Roma (Catholica) - Referendumul organizat in Italia pentru relaxarea legii privind reproducerea asistată nu a întrunit cvorumul necesar pentru validare, doar 25,9% dintre alegători prezentându-se la urne, aminteşte Ziua într-un articol apărut astăzi. În ajunul referendumului, Claudia Stanila a luat un interviu Mons. Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, personalitatea cu cea mai mare autoritate în materie de bioetică a Sfântului Scaun. Reproducem o parte din acest lung interviu.
– Eminenţa Voastră, vă rog să aveţi amabilitatea de a împărtăşi cititorilor ziarului ZIUA poziţia Bisericii catolice în legătură cu controversatul subiect al fecundării artificiale.
– Înainte de toate, doresc să evidenţiez faptul că, în elaborarea viziunii sale în legătură cu acest subiect, Biserica Catolică nu se raportează doar la dimensiunea credinţei, ci şi la acelea ale ştiinţei şi raţiunii. Creştinul catolic este o persoană care gândeşte, reflectează precum ceilalţi. Credinţa luminează raţiunea, neînlocuind-o, însă.
– Să definim în primul rând conceptul de „fecundare artificială”.
– Conform concepţiei catolice, sunt „artificiale” toate acele tehnici care, în scopul obţinerii fiilor, substituie actul conjugal dintre bărbat şi femeie. Nu se condamnă, însă, toate tehnicile medicale care pot pregăti femeia sau bărbatul pentru a putea avea copii, fie ele tehnici preparatorii sau reparatorii (intervenirea pentru favorizarea ovulaţiei sau a spermatogenesei). Substituirea actului conjugal pentru a obţine fecundarea este considerată ilicită. Biserica pledează în favoarea procreării naturale în care fiii reprezintă rodul şi semnul unui act de iubire unitar dintre bărbat şi femeie, exprimat prin intermediul trupului şi participarea afectivă a persoanei umane. Actul de iubire este desăvârşit doar prin uniunea soţiei (a mamei) cu soţul său (tatăl copilului), iar nu în cadrul concubinajului care nu reprezintă o familie, o uniune autentică. Substituirea actului de dragoste cu mecanisme nu este aprobată de Biserică. Toate celelalte forme de procreare (de la cele mai simple, precum inseminarea artificială, până la fecundarea in vitro, transferul de gameţi în trompele ovariene, sau clonarea însăşi) sunt „artificiale”, „depersonalizate” sau „delegate altor persoane” şi, în concepţia Bisericii, ilicite. Aşadar, toate tehnicile care substituie actul conjugal.
Iar în cazul fecundării eterologe (spre deosebire de fecundarea omologă, când se utilizează sperma sau ovulul soţilor, în cea eterologă se utilizează gameţii unor terţe persoane), se poate ajunge în situaţia absurdă în care un copil poate avea trei mame şi doi taţi. Multiplicându-se şi, în consecinţă, atenuându-se maternitatea şi paternitatea, se aduce atingere însăşi acestor concepte. Şi asta întrucât maternitatea sau paternitatea se realizează deplin doar în interiorul uniunii soţilor. De asemenea, este compromisă însăşi înţelegerea conceptului de căsătorie în Biserică.
Un alt argument al Bisericii împotriva referendumului rezidă în faptul că, prin fecundarea extra-corporală, mulţi embrioni sunt distruşi şi pierduţi. Embrionii reprezintă o realitate, fiind fiinţe umane, cu o valoare similară a copiilor care se nasc. Se estimează că, din 100 de ovule fecundate (deci 100 de embrioni, 100 de fii concepuţi), numai 4 ajung în braţele mamei. Distrugerea embrionilor reprezintă un lucru îngrozitor: congelarea lor, pentru a renunţa ulterior la a-i utiliza este un lucru oribil. (Sunt circa un milion de embrioni congelaţi în lume, din care 30.000 numai in Italia).
De asemenea, femeia îndură, prin intermediul acestor tehnici, tratamente foarte dificile, bombardamente hormonale care, în majoritatea cazurilor, nu duc la rezultatul dorit. Permanentele bombardări hormonale, apoi intervenţia chirurgicală pentru a introduce sau a extrage ovul fecundat nu sunt benefice pentru femeie. În absenţa dragostei, femeile sunt folosite ca obiecte de reproducere.
În consecinţă, Biserica Catolică este convinsă că fecundarea artificială este o cale greşită. Desigur, este corect să se prevină sterilitatea şi să se încerce combaterea cauzelor acesteia, precum poluarea, infecţiile, abuzul de medicamente, anticoncepţionalele, abuzul sexualităţii. Salvgardarea facultăţilor procreative şi sănătatea corpului rezidă într-o atitudine cotidiană, sub semnul unei frumoase ţinute morale.
– În cazul unor efecte ireparabile, precum situaţii de infertilitate fără remediu, care este recomandarea Bisericii?
– Adopţia. Sunt atât de mulţi orfani în lume. Se pare ca 30.000 de copii mor zilnic din cauza malnutriţiei. Multe persoane motivează opţiunea în favoarea procreării artificiale prin faptul că embrionul, în primele faze, nu ar reprezenta o fiinţă umană cu deplină demnitate. Dar asupra acestui aspect, ştiinţa, asemenea Bisericii, admite faptul că embrionul deţine întregul patrimoniu genetic pentru a se dezvolta (aşa-numita „auto-poiesi”: embrionul, prin intermediul forţelor din interiorul său, se autoconstruieşte în continuu). Embrionul, subliniez, este deja o fiinţă umană bine definită, individualizată din punct de vedere al sexului, al calităţilor sale fizice. Valoarea acestei fiinţe umane reprezintă valoarea fiecăruia dintre noi, întrucât şi noi, la rândul nostru, am fost embrioni şi nu am fi văzut lumina zilei daca nu am fi fost respectaţi. Deci, nu poate fi admisă o evaluare diversă între un embrion de o zi şi unul de nouă luni.
