Internetul şi Biserica Catolică în Europa (I)
06.06.2005, Roma (Catholica) - Luni după-amiaza, Villa Aurelia din Roma a fost gazda deschiderii Congresului „Internetul şi Biserica Catolică în Europa”, la care participă reprezentanţi a 14 ţări, printre care şi România. La acest congres au fost invitaţi responsabilii siturilor oficiale ale Conferinţelor Episcopale din Europa. La deschidere a participat Arhiepiscopul John P. Foley, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale. După ce a amintit că Internetul se înscrie între mijloacele de Vestire a Cuvântului lui Dumnezeu, Arhiepiscopul de origine americană a amintit că dicasterul pe care îl conduce a publicat două documente în acest sens: „Etica în Internet” şi „Biserica şi Internetul”.
„Acest instrument are capacitatea de a reuni oamenii prin milioanele de reţele, de a crea o imensă bază de date, demonstrând că nu este doar un mijloc de divertisment, ci şi un mijloc de angajare, de aprofundare culturală şi chiar spirituală. Internetul este deci areopagul vremurilor noastre, un instrument pentru răspândirea mesajului creştin”, un instrument în care, „ca în orice realitate care ne înconjoară, elementul pozitiv se contracarează cu elementul negativ, creând confuzie şi valori false.” Arhiepiscopul Foley a continuat: „Da, Dumnezeu poate fi găsit chiar şi în reţea. […] Internetul poate să fie o nouă cale spre Dumnezeu.” Din partea Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), gazda evenimentului, a vorbit Mons. Claudio Giuliordi. El a transmis salutul preşedintelui CEI, Cardinalul Camillo Ruini, după care a amintit că pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea s-a încheiat cu un document dedicat mass-media.
Un alt mesaj a fost citit din partea Episcopului Amedee Grab, preşedintele Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene. Episcopul Grab a invitat la căutarea unui răspuns la întrebări precum: „Ce implicaţii are utilizarea Internetului asupra misiunii Bisericii? Ce repercusiuni poate avea asupra operei de evanghelizare a culturii şi a inculturării credinţei? Cum poate intra Internetul în pastoraţia de zi cu zi a Diecezelor şi parohiilor noastre?” A urmat un moment de rugăciune, participanţii mulţumindu-i lui Dumnezeu „pentru ca ne-ai dat instrumentele de comunicare socială: presa, cinema, radio, televiziune, Internet şi pentru toate celelalte instrumente pe care ni le vei da în viitor.” După aceste momente introductive, Congresul a continuat cu conferinţa pr. Pierre Babin, cu tema: „Să trecem pragul reţelei: Internetul, o resursă pentru evanghelizare”, urmând apoi intervenţii ale participanţilor, celebrarea vesperelor şi cina.

Sectele sunt foarte active, deci sunt foarte necesare
activitatile Bisericii Catolice. Din pacate, in Vestul tarii activitatea lancezeste si urmarile nu vor intarzia sa apara.
TV-pe programul 1 a prezentat recent, ca un mare eveniment, botezul a 100 de oameni intr-un parc amenajat special pentru secta Martorii lui Jehova!A fost prezentat ca un eveniment care ar trebui sa ne bucure pe toti !!!
Botez catolic, sau ortodox nu prezinta TVR !!!