Slujitoarele lui Cristos: Depunere de voturi perpetue
31.05.2005, Iaşi (Catholica) - Astăzi, în sărbătoarea Vizita Sfintei Fecioare Maria la Elisabeta, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, şapte surori din Congregaţia „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” au depus voturile perpetue. La Liturghia celebrată în ziua de 31 mai, la ora 10.30 şi prezidată de PS Petru Gherghel, au fost prezenţi peste 35 de preoţi. Au participat persoane consacrate, părinţi, rude şi prieteni ai surorilor sărbătorite. Surorile au răspuns pozitiv, asemenea Mariei, la chemarea Domnului de a-l sluji pe Cristos. Pentru acest pas important, ele au participat la o săptămână de exerciţii spirituale la Mănăstirea Carmelită din Luncani, sub îndrumarea spirituală a părintelui iezuit Henryk Urban.
La începutul Sfintei Liturghii PS Petru i-a salutat pe cei toţi cei prezenţi, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi, în special pe surorile care au decis să-şi dăruiască întreaga viaţă lui Cristos, marele preot. Totodată, el i-a invitat pe toţi să le însoţească prin rugăciunile lor pe surorile care doresc să devină începând „tabernacole vii” ale lui Cristos din sfânta Euharistie. În cadrul ritului profesiunii călugăreşti, surorile candidate au fost chemate pe nume de sr. Valeria Doboş, superioară Congregaţiei, şi întrebate despre intenţia lor de către PS Petru Gherghel. Ele au răspuns împreună: „Cerem să-l urmăm pe Cristos ca mirele nostru în Institutul Diecezan Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot şi să înaintăm în propunerea noastră până la moarte”.
În cadrul cuvântului de învăţătură, PS Petru Gherghel a evocat persoana preacuratei Fecioare Maria, „primul tabernacol” al lui Cristos. Prin ascultarea ei, prin acceptarea planului divin de mântuire al tuturor oamenilor, dar şi prin iradierea iubirii cu care a învăluit-o Cristos, Maria a devenit un exemplu de mântuire pentru întreg neamul omenesc. În final omiliei, adresându-se surorilor sărbătorite, dar şi tuturor persoanelor consacrate, Preasfinţia sa a transmis următorul îndemn: „Orice persoană consacrată, aleasă a lui Cristos, trebuie să fie purtătoare a lui Isus faţă de ceilalţi fraţi… Înălţaţi mereu către Dumnezeu imnul Magnificat,…, pentru a deveni persoane euharistice”.
Liturghia a continuat cu ritualul consacrării perpetue, mai întâi cu un dialog între celebrant şi cele care doreau să se dedice Domnului, apoi cu intonarea Litaniei tuturor sfinţilor. În faţa episcopului, fiecare soră a pronunţat formula profesiunii scrisă cu propria mână şi apoi a fost depusă pe altar. Următorul pas a fost sfinţirea şi înmânarea inelelor. În finalul celebrării, sora Maria Bertalan, una dintre cele care au depus profesiunea solemnă a adresat un cuvânt de mulţumire PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, superioarei generale, tuturor surorilor din cadrul congregaţiei şi tuturor pentru participare şi pentru rugăciuni. La rândul său, PS Petru a mulţumit surorilor pentru acest pas decisiv pe care l-au făcut, reînnoind totodată îndemnul de a deveni temple vii ale lui Cristos.
Cu aceste surori care şi-au pus viaţa în slujirea Domnului, numărul celor care au depus voturile perpetue în această congregaţie se ridică la 63. Congregaţia a fost întemeiată de Mons. Petru Gherghel în 1987, iar în prezent numărul surorilor membre este de 163. În septembrie 2001 a fost aleasă prima superioară generală a institutului, sora Valeria Doboş. Surorile care au depus voturile perpetue la 31 mai sunt: Maricica Antal (Tămăşeni), Gabriela Andrieş (Tămăşeni), Maria Bertalan (Dofteana), Veronica Călugăru (Săbăoani), Felicia Corlade (Trebeş), Cristina Percă (Săbăoani) şi Lenuţa Senteş (Vladnic).
