Amendamentul propus de preşedintele Băsescu a fost aprobat
17.05.2005, Bucureşti (Catholica) - La începutul lunii martie, preşedintele Traian Băsescu a trimis preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, o „Cerere de reexaminare asupra Legii privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică)”. Ieri, pe ordinea de zi a dezbaterilor din plenul Senatului, la punctul 8 s-a aflat cererea de reexaminare formulată de preşedintele României, iar la punctul 9 proiectul de lege a cultelor propus de Răzvan Theodorescu. În timp ce punctul 9 a fost respins, la punctul 8 s-au înregistrat 77 de voturi pentru, 25 împotriva şi 3 abţineri. Astfel, Senatul a aprobat solicitarea preşedintelui Băsescu, care corectează o lege ce din 1990 provoacă nemulţumirea greco-catolicilor.
În 20 martie a.c., Catholica.ro vă oferea propunerea de completare la decretul-lege din 1990, formulată de preşedintele României. Reluăm textul: „Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe care se sprijină aceste pretenţii. Convocarea se va face prin scrisoarea recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actului. Comisia va fi constituită din cel mult trei reprezentanţi ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte, sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei, ori decizia nemulţumeşte una din părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.”
Completare ulterioara: nu suntem inca in posesia textului de la Senat, deci forma aprobata ieri ar putea diferi, mai mult sau mai putin, de propunerea presedintelui.
