Mini-serie TV despre viaţa în mănăstire
11.05.2005, Londra (Catholica) - O mini-serie de televiziune redă experienţa a cinci bărbaţi care au petrecut 40 de zile într-o mănăstire benedictină, scopul fiind să arate Angliei ce poate oferi viaţa monastică omului modern. Cei cinci subiecţi ai seriei „Mănăstirea”, prima din cele trei părţi fiind difuzată astăzi de BBC2, provin din cinci medii diferite. Spaţiul de filmare a fost mănăstirea Worth, de lângă Crawley, West Sussex, cu o comunitate de 22 de călugări, a anunţat Reţeaua de Comunicare Catolică a biroului Conferinţei Episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor.
Toţi cei cinci participanţi au ceva în comun – dorinţa de a vedea ce le poate oferi viaţa de mănăstire. Toţi au fost de acord să urmeze regulile monastice, cu orarul strict de studiu, rugăciune, meditaţie şi sarcinile de rutină. Întrebarea care se pune este dacă lecţiile învăţate în mănăstire au puterea să transforme vieţile lor de zi cu zi. Printre participanţi este şi Tony Burke, de 29 de ani, necredincios, fără formare religioasă. Locuieşte singur în Londra. Lucrează în publicitate, iar ultimii ani i-a petrecut cu multe petreceri: acum însă se gândeşte să îşi reconsidere viaţa. Speră ca, mergând pentru câteva zile în mănăstire, să descopere ce este bine şi ce este rău, pentru a-şi stabili o fundaţie solidă pentru următorii 29 de ani.
Gary McCormick, de 36 de ani, singur, este zugrav şi decorator în Cornwall. Original din Belfast, el a activat în tinereţe în UDA (un grup paramilitar din nordul Irlandei), şi a avut mult de suferit în anii 1990. Şi-a petrecut mulţi ani în închisoare, unde a descoperit credinţa, dar, la 12 ani după, mai are încă cicatrice emoţionale. El speră să repare răul anilor petrecuţi în închisoare, să înveţe cum să se descurce cu trecutul dureros, cum să meargă înainte cu viaţa sa. Nick Buxton, de 37 de ani, un alt singuratic, studiază pentru doctorat în budism la Universitatea Cambridge. Căutările lui spirituale durează de 10 ani. Recent s-a întors la rădăcinile sale anglicane, dar o parte din el nu crede în ceea ce face, şi se străduieşte să facă saltul de credinţă.
Anthony Wright, de 32 de ani, din Londra, este un burlac foarte bogat, plin de energie. Adus la mănăstire de bunica sa, el vede această perioadă ca pe o ocazie unică pentru căutarea păcii interioare. Peter Gruffydd caută răspunsul la întrebarea majoră: „Care este scopul vieţii?” Căsătorit, poet, profesor pensionar, el speră să câştige călăuzire spirituală pe perioada cât va sta în mănăstire, după ce în tinereţe a respins religia. Pr. Christopher Jamison, abate de Worth, a declarat: „Vedem în acest proiect o ocazie de a descoperi ce oferă felul nostru de viaţă oamenilor de astăzi care nu împărtăşesc credinţa noastră. Speranţele noastre diferă de la participant la spectator. Pentru participanţi, sperăm că ei vor descoperi profunzimi ascunse în vieţile lor, şi că în acele profunzimi îl vor întâlni pe Dumnezeu.”
„Această speranţă ni s-a împlinit într-o măsură în care ne-a surprins, iar povestea evoluţiei lor este mişcător ilustrată în această mini-serie. Ei s-au integrat în viaţa de mănăstire foarte rapid. Deşi regula tăcerii li s-a părut dificilă la început, cei cinci ai intrat rapid în ritmul vieţii noastre.” Cele trei episoade sunt programate astfel: 11, 17 şi 24 mai.
