Primul mesaj duminical
01.05.2005, Vatican (Catholica) - În această duminică, Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat pentru prima oară credincioşilor cu ocazia rugăciunii Regina Coeli. Astăzi în Bisericile Creştine Răsăritene este celebrată Învierea Domnului, în timp ce în Biserica Occidentală este sărbătoarea Sf. Iosif Muncitorul. Iată cuvintele rostite de Papa Benedict.
Preaiubiţi fraţi şi surori!
Mă adresez vouă pentru prima oară de la această fereastră, pe care figura iubită a Predecesorului meu a făcut-o familiară pentru nenumărate persoane din întreaga lume. Duminică de duminică, Papa Ioan Paul al II-lea, fidel unei întâlniri devenite un obicei îndrăgit, a însoţit timp de peste un sfert de secol istoria Bisericii şi a lumii, şi noi continuăm să îl simţim mai aproape ca niciodată. Primul sentiment al meu este şi de recunoştinţă faţă de cei care m-au susţinut în aceste zile cu rugăciunea şi faţă de cei care, din toate părţile lumii, mi-au trimis mesaje şi urări.
Doresc să salut cu o afecţiune particulară Bisericile Ortodoxe şi Bisericile Ortodoxe Orientale, care chiar în această duminică celebrează Învierea lui Cristos. Acestor iubiţi fraţi ai noştri le adresez tradiţionala veste de bucurie: Christós anesti! Da, Cristos a înviat, a înviat cu adevărat. Doresc din inimă ca celebrarea Paştilor să fie pentru ei o rugăciune de credinţă şi de laudă adusă Celui care este Domnul nostru al tuturor, şi care ne cheamă să străbatem cu hotărâre drumul spre deplina comuniune.
În această zi începe luna mai cu o pomenire liturgică atât de dragă poporului creştin, aceea a Sfântului Iosif Muncitorul. A fost instituită de către Papa Pius al XII-lea, de venerată amintire, în urmă cu cincizeci de ani, pentru a sublinia importanţa muncii şi a prezenţei lui Cristos şi a Bisericii în lumea muncii. Este necesar să mărturisim şi în societatea de astăzi „Evanghelia muncii”, despre care vorbea Papa Ioan Paul al II-lea în Enciclica Laborem exercens. Doresc să nu lipsească locurile de muncă în special pentru tineri, iar condiţiile de muncă să respecte tot mai mult demnitatea persoanei umane.
Mă gândesc cu afecţiune la toţi cei care muncesc şi îi salut pe cei adunaţi în Piaţa Sf. Petru, făcând parte din numeroase asociaţii. Îi salut în particular pe prietenii din ACLI (Asociaţiile Creştine ale Muncitorilor Italieni), care celebrează în acest an al şaizecilea de la fondare, şi le urez să continue să trăiască alegerea „fraternităţii creştine” ca valoare de pus în practică în câmpul muncii şi al vieţii sociale, deoarece solidaritatea, justiţia şi pacea sunt stâlpii pe care se construieşte unitatea familiei umane.
Îndrept, în final, gândul spre Maria: ei îi este dedicată în particular luna mai. Cu cuvântul şi, mai mult, cu exemplul, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a învăţat să îl contemplăm pe Cristos cu ochii Mariei, valorificând în mod special rugăciunea Sfântului Rozariu. Cu cântarea Regina Caeli, să încredinţăm Fecioarei toate nevoile Bisericii şi ale omenirii.
