Hotărâri ale Sfântului Sinod al BOR (comunicat)
28.02.2009, Bucureşti (Catholica) - Dintre hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la reşedinţa patriarhală, în zilele de 25-26 februarie 2009, menţionăm: Aprobarea proiectului comun al Patriarhiei Române şi Academiei Române, privind elaborarea unei Istorii a monahismului românesc de la origini până azi; Publicarea unei noi ediţii, completate în anul 2009, a volumului „Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa”, în colecţia Studia Basiliana.
Organizarea de către Patriarhia Română a unui Congres Internaţional dedicat Sfântului Vasile cel Mare şi celorlalţi Părinţi Capadocieni, cu prilejul anului comemorativ-omagial, în perioada 1-4 noiembrie 2009; Înfiinţarea Subcomisiei de muzică psaltică şi liniară, afiliată Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod; Instituirea Duminicii părinţilor şi copiilor, în prima duminică după 1 iunie, în Patriarhia Română; Instituirea Duminicii migranţilor români, în prima duminică după 15 august, în Patriarhia Română; Aprobarea hotărârii Adunării Eparhiale a Episcopiei Slatinei de schimbare a titulaturii în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor; Aprobarea criteriilor, privind elaborarea manualelor şcolare de religie, conform noii metodologii aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, precum şi a criteriilor de constituire a Comisiei Patriarhiei Române, pentru evaluarea proiectelor de manuale la disciplina Religie. (Biroul de presă al Patriarhiei române)

Cred ca este o idee buna luata de Sf. Sinod al BOR. Cunoasterea trecutului trecutului monarhic si greutatile care le-au intampinat de-a lungul istoriiei pana in zilele noastre este interesanta pt fiecare credincios, chiar daca este de alta cofesiune. Este bine sa ne cunoastem mai bine toti cei ce credem in Sfanta Treime sisa gasim calea unificari noastre, in a forma o singura Biserica. Cred ca am face un lucru placut. Cred ca ar fi frumos ca toti sa fim frati intru Cristos.