Activitatea caritabilă a Papei Ioan Paul al II-lea pe 2004
19.04.2005, Vatican (Catholica) - Cu două zile înainte de moartea sa, Papa Ioan Paul al II-lea a lăsat instrucţiuni pentru creşterea ajutorului financiar alocat de Sfântul Scaun pentru persoanele lovite de tsunami. Consiliul Pontifical „Cor Unum”, condus de Arhiepiscopul Paul Cordes, a anunţat ieri directivele Papei. Acest consiliu supraveghează distribuirea ajutoarelor în numele Papei. „Printre ultimele dispoziţii lăsate de Papa Ioan Paul al II-lea” a fost şi decizia de a se trimite ajutor suplimentar „pentru reconstrucţia şcolilor din Sri Lanka (100.000 usd), şi pentru persoanele din Insula Nias din Indonezia, lovită de un nou cutremur (50.000 usd)”, se spune în declaraţie.
Documentul, care informează despre operele caritabile desfăşurate de Papa Ioan Paul al II-lea în 2004 prin „Cor Unum”, informează că la 27 decembrie anul trecut, în ziua de după ce valul devastator a lovit Asia de sud şi părţi din Africa, Sfântul Părinte a dorit să îşi manifeste apropierea paternă şi spirituală faţă de persoanele cele mai afectate de grava calamitate. El a decis astfel trimiterea imediată de ajutoare „pentru Sri Lanka (100.000 usd), Indonezia (75.000 usd), India (75.000 usd), Thailanda (50.000 usd) şi Somalia (10.000 usd), luând în considerare primele rapoarte despre gravitatea daunelor produse de tsunami”. În raportul despre activităţile pe 2004, se mai menţionează că în luna iulie Papa l-a trimis pe Arhiepiscopul Cordes ca mesager pentru populaţia din regiunea Darfur din Sudan, „pentru a transmite acestor oameni, în majoritatea lor creştini, martirizaţi de războiul local, apropierea sa paternă şi spirituală, pentru a-i întări în credinţă şi pentru a-i încuraja în speranţă. Cu acea ocazie, delegatul Sfântului Părinte a oferit Bisericii locale o contribuţie de 130.000 usd, pentru ajutorarea nevoiaşilor”, se spune în text.
Între 19 şi 27 iunie, din decizia Papei Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Cordes a vizitat Haiti şi Republica Dominicană, pentru a oferi ajutor după inundaţiile devastatoare. În 2004, „Cor Unum” a alocat în numele Papei 1,7 milioane de dolari pentru persoanele afectate de calamităţi naturale, pentru refugiaţi şi emigranţi. În plus, în 2004 Sfântul Părinte a mai cerut alocarea a 2,81 milioane de dolari pentru persoane defavorizate, „pentru dezvoltarea lor integrală, pentru proiecte pentru copii, femei, bătrâni şi handicapaţi”. În plus, Fundaţia Papa Ioan Paul al II-lea, pentru Sahel, a ajutat victimele deşertificării din acea regiune africană, aprobând în 2004 un număr de 169 de proiecte, în cuantum de 2,29 milioane de dolari. Beneficiarii au fost din Burkina Faso, Cape Verde, Chad, Gambia, Guinea-Bissau, Mali, Mauritania, Nigeria şi Senegal. În fine, tot anul trecut, Fundaţia Populorum Progressio, înfiinţată de Papa pentru a-i ajuta pe indieni, afro-americani şi pe ţăranii din America Latină şi Caraibe, a aprobat 231 de proiecte în valoare de 1,8 milioane de dolari.
