Constituirea Federaţiei Române a Acţiunii Catolice
11.04.2005, Blaj (Catholica) - În perioada 8-10 aprilie 2005, la Blaj, s-au reunit 21 de reprezentanţi ai asociaţiilor: Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU, Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Blaj şi Oradea, pentru a se constitui într-o structură comună la nivel naţional.
Întâlnirea a început vineri după-amiază cu prezentarea participanţilor, revederea concluziilor de la întâlnirea de iniţiere a acestei structuri (Acţiunea Catolică România – ACRo) de la Cluj, 24-26 ianuarie 2005, urmată de prezentarea legislaţiei române privind organizarea federaţiilor şi a canoanelor Bisericii Catolice referitoare la asocierea laicilor. S-a citit apoi actul normativ al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice şi s-au schiţat câteva puncte de reper pentru discutarea aspectelor pe care trebuie să le conţină un proiect de statut al unei federaţii. Ziua s-a încheiat cu Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala de la Blaj.
Sâmbătă dimineaţa, după celebrarea Liturghiei, s-au constituit două grupuri de discuţii în care participanţii au realizat o propunere de statut. Cele două variante propuse de grupuri au fost dezbătute apoi în plen, adoptatându-se proiectul de statut al structurii comune la nivel naţional numită federaţie. Federaţia Română a Acţiunii Catolice (FRAC) îşi propune să promoveze comunicarea şi colaborarea între asociaţiile membre, să colaboreze cu alte forme asociative cu obiective compatibile, să fie reprezentată la nivel naţional şi internaţional (Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice şi altele), precum şi să reprezinte asociaţiile membre în relaţiile cu Conferinţa Episcopală Română.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, în conformitate cu prevederile proiectului de statut adoptat, a fost ales secretariatul de coordonare, având ca şi componentă: reprezentant greco-catolic – Oana Tuduce; reprezentant romano-catolic – Anca Lucaci; secretar – Codruţa Fernea; şi asistent spiritual, pr. Felix Roca. Acest secretariat de coordonare funcţiona până la prima Adunare Generală a Federaţiei. A fost semnat protocolul de asociere între asociaţiile prezente şi s-au întocmit apoi documentele necesare pentru a fi înaintate Conferinţei Episcopale Române spre recunoaşterea Federaţiei.
În continuare, pr. Felix Roca a prezentat metodologia realizării unui plan de activitate, urmând apoi întocmirea agendei Federaţiei pentru anii 2005-2006, din care putem aminti: participarea la întâlnirea Acţiunilor Catolice din lume la Koln, din 17 august 2005; o săptămână de formare a tinerilor catolici din SE Europei, mai 2006; promovarea şi prezentarea Federaţiei în cadrul Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici de la Şumuleu Ciuc – vara 2006. Întâlnirea s-a încheiat duminică dimineaţa după participarea la celebrarea liturgică.
