Rugăciune pentru Papa în Catedrala ortodoxă din Timişoara
04.04.2005, Timişoara (Catholica) - Peste o mie de credincioşi ortodocşi, în frunte cu IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, s-au rugat în ziua de duminică, 3 aprilie 2005, pentru înălţarea în linişte la ceruri a sufletului Papei Ioan Paul al II-lea, aflăm din ediţia de luni a Evenimentului zilei, dintr-o relatare semnată de Georgeta Petrovici. Numele Suveranului Pontif a fost pomenit în duminica a treia din Postul Paştelui la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în timpul ecteniei morţilor. Slujba a fost oficiată în Catedrala mitropolitană din Timişoara, în prezenţa IPS Nicolae Corneanu.
Suveranul Pontif a fost amintit din nou la ieşirea cu sfintele daruri: „Să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa”. Această formulă a fost rostită la cererea Mitropolitului, în semn de preţuire faţă de personalitatea Sfântului Părinte. „După rugăciunea amvonului s-a citit, special pentru Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea, o rugăciune specială, care se spune de obicei numai la decesul preoţilor sau ierarhilor ortodocşi. A fost un moment unic în viaţa Bisericii noastre”, a declarat preotul Zaharia Peres. La finalul slujbei, IPS Nicolae Corneanu a evocat personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, pe care l-a cunoscut când tocmai fusese ales la Vatican şi la a cărui înscăunare a participat.
