Universitatea Harvard, loc de experienţe de clonare
23.03.2005, Boston (Catholica) - Universitatea Harvard a anunţat săptămâna aceasta că va începe crearea de fiinţe umane prin clonare, ce vor fi folosite pentru experimente medicale distructive. Instituţia de învăţământ are aprobarea pentru a folosi fiinţe umane clonate pentru celulele lor rădăcină, ce vor fi extrase în etapa embrionică. Cei care sprijină o astfel de cercetare ştiinţifică pretind că celulele obţinute de la embrioni clonaţi pot să vindece boli fără riscul de respingere din partea sistemului imunitar. Dar cum nimeni nu a reuşit până acum să producă o clonă fără serioase defecte genetice, mulţi oameni de ştiinţă au denunţat proiectul.
Steven E. Hyman, de la Universitatea Havard, a aprobat forma de clonare folosind nucleul unei celule somatice, care este introdus într-un ovul uman. Această metodă, numită Transfer Nuclear Celular Somatic (SCNT) este una dintre numeroasele metode folosite de oamenii de ştiinţă pentru a crea embrioni clonaţi. SCNT a devenit faimoasă atunci când a condus la apariţia oii Dolly, care a murit din cauza a diverse probleme genetice. Presa americană seculară a scris despre evenimentele de la Harvard, referindu-se însă doar cu termenul de „celule” şi nu de „embrioni” la subiecţii experimentelor. Universitatea consideră că experimentele propuse sunt „etice şi importante în plan ştiinţific”. Hyman a declarat: „Doresc să văd progresul ştiinţific în limitele etice acceptabile”.

Ne intrebam cat de „etice„ pot fi experimentele ce urmaresc crearea de fiinte umane in scopul aplicarii de alte experimente, distructive (dupa cum se mentioneaza in stire). Oricum, clonarea umana este o sfidare la adresa Creatiei lui Dumnezeu, in care omul are locul cel mai inalt. Scopurile „stiintifice„ ale unor astfel de actiuni sunt foarte suspecte; par, mai degraba, o forma de idolatrie, caci Dumnezeu este inlocuit cu alti „creatori„, ce creeaza pentru a ucide. Asadar, „limitele etice acceptabile„ de care se vorbeste nu sunt nicidecum cele crestine. Nu stim in ce masura se va asigura progresul stiintei si al omenirii prin aceste experimente…