Tinerii se pregătesc pentru Ziua Mondială a Tineretului
16.03.2005, Roma (Catholica) - Mâine, la ora 5PM, aproximativ 15.000 de tineri din Dieceza de Roma vor participa la tradiţionala întâlnire anuală de rugăciune şi reflecţie asupra mesajului Papei Ioan Paul al II-lea pentru cea de-a XX-a ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT), cu tema: „Am venit ca să îl adorăm”. Celebrarea va avea loc în Bazilica San Giovanni din Lateran şi va fi condusă de Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul General al Diecezei de Roma.
Programul de mâine, a informat serviciul de ştiri al Vaticanului, va include un discurs pe tema învăţăturii despre Euharistiei susţinut de Daniel Ange, călugăr francez şi fondator al mişcării „Jeunesse lumiere”. Vor fi şi cântece, precum şi mărturii, dar şi un moment de Adoraţie Euharistică în timpul căruia se va medita asupra punctelor centrale ale mesajului papal pentru ZMT. În încheiere va fi citit un mesaj special din partea Sfântului Părinte. Cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului va fi celebrată la Koln, Germania, în luna august.
