Mesajul Papei pentru Ziua Europeană a Universitarilor
06.03.2005, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea le-a spus tinerilor că „nu există nici o contradicţie între credinţă şi raţiune”, într-un mesaj trimis zilei dedicate studenţilor universitari din Europa. Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, a citit mesajul sâmbătă, la celebrarea celei de a treia Zile Europene a Universitarilor, când a avut loc o vigilie în Aula Paul al VI-lea.
„Iubiţi tineri, să fiţi stimulaţi întotdeauna de dorinţa de a descoperi adevărul despre viaţa voastră”, a scris Papa. „Fie ca credinţa şi raţiunea să fie cele două aripi care să vă ducă la Cristos, adevărul lui Dumnezeu şi adevărul omului. În El veţi găsi pace şi bucurie”, a adăugat Sfântul Părinte. „Fie ca Cristos să fie centrul întregii voastre vieţi. Aceasta esre urarea mea cea mai sinceră, pe care o fac din inimă tuturor, însoţind-o cu rugăciunile mele”.
Sfântul Părinte i-a invitat pe ascultătorii săi să participe la Ziua Mondială a Tineretului, din perioada 18-21 august 2005, din Koln, Germania, la care şi el intenţionează încă să participe. Papa Ioan Paul al II-lea a urmărit celebrarea vigiliei la televizor din camera sa de spital de la Policlinica Gemelli din Roma. În jur de 10.000 de tineri s-au adunat în Aula Paul al VI-lea pentru acest eveniment, a cărui temă a fost „Cercetarea intelectuală – drum de întâlnire a lui Cristos”.
Întâlnirea a fost conectată prin satelit cu grupuri de tineri şi păstorii lor din catedrale şi sanctuare din Madrid, Zagreb, Genova, Berlin, Lisabona, Kiev, Bari, Bucureşti – Catedrala romano-catolică Sf. Iosif -, Tirana şi Londra. Fiecare dintre tinerii prezenţi la vigilie a primit o copie Enciclicei „Fides et Ratio” a Papei Ioan Paul al II-lea, dedicată relaţiei dintre credinţă şi raţiune. După întâlnirea din Vatican, studenţii au pornit în procesiune cu o cruce spre Biserica Sf. Agnes din Piaţa Navona din Roma.
