Ambasadorul României la Vatican în vizită la Papa
04.03.2005, Vatican (Catholica) - Ambasadorul român pe lângă Sfântul Scaun, Mihail Dobre, împreună cu alţi cinci ambasadori ai ţărilor majoritar ortodoxe din Europa de Est: Vitaly Litvin, ambasadorul Federaţiei Ruse pe lângă Sfântul Scaun; Vladimir Grader, ambasadorul bulgar; Darko Taraskoviv, al Serbiei şi Muntenegrului; Georgios Poulides, al Ciprului; şi Stavros Lykidis al Greciei, au efectuat în dimineaţa zilei de miercuri, 2 martie 2005, o vizită Suveranului Pontif la spitalul Gemelli.
Georgios Poulides a propus această iniţiativă, iar icoana Maicii Domnului pe care ambasadorii i-au dăruit-o Papei Ioan Paul al II-lea provine chiar din insula mediteraneană Cipru. Darul a fost făcut în semn de urare de grabnică vindecare, precum şi ca un simbol al motoului pontifical „Totus tuus” (Cu totul ţie). După ce a părăsit Policlinica Gemelli, ambasadorul bulgar a declarat pentru Radio Vatican: „Cunoscând iubirea Sfântului Părinte pentru Preasfânta Fecioară, care este foarte venerată şi în ţările ortodoxe, în ţările din Europa de Est, ne-am gândit că această icoană îi va face mare plăcere. Va putea să se roage, să mediteze şi să ştie că popoarele din Răsărit sunt alături de el şi se roagă pentru sănătatea sa”.
„Toate ţările noastre sunt preocupate. Primim în fiecare zi multe mesaje din partea guvernelor noastre, precum şi din partea unor oameni obişnuiţi, cerându-ne noutăţi. Ei ne spun că în bisericile ortodoxe sunt oferite rugăciuni pentru sănătatea Sfântului Părinte”, a declarat Gradev. El a mai spus despre Papa: „Reprezentăm popoarele noastre în această dorinţă sinceră pentru însănătoşirea sa completă. Tăria şi curajul arătate de Sfântul Părinte, şi în această încercare, sunt un puternic exemplu pentru noi toţi.” Mons. Tommaso Caputo, şeful protocolului din Vatican, i-a primit pe diplomaţi în numele Papei.
