A treia Zi Europeană a Universitarilor
04.03.2005, Bucureşti (Catholica) - Mâine, 5 martie 2005, în toată Europa se celebrează a treia Zi Europeană a Universitarilor, ca pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc la Koln, Germania, în luna august a acestui an. Această Zi a Universitarilor are ca temă „Cercetarea intelectuală şi ştiinţifică, o cale pentru a-l întâlni pe Cristos”. La ora 17.30, în Aula Paul al VI-lea din Vatican va începe o veghe de rugăciune în cadrul căreia Cardinalul Camillo Ruini, Vicar general al Diecezei de Roma, care va prezida întâlnirea, va citi mesajul Sf. Părinte.
După cum aflăm de pe situl ARCB.ro, sunt prevăzute legături cu catedrale şi sanctuare europene. În special, întâlnirile naţionale vor fi în direct la Berlin, Lisabona, Kiev, Madrid, Zagreb, Genova, Bari, Bucureşti – unde întâlnirea va fi prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti dr. Ioan Robu, Tirana şi Londra. Pentru Roma se prevede participarea a peste 10.000 de tineri. Această zi a Universitarilor este promovată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa, cu scopul – specificat printr-un comunicat – de a edifica un nou umanism, dar şi izvor pentru viitoarele generaţii ale continentului. „Finalitatea iniţiativei – se precizează în comunicat – este aceea de a răspunde unei invitaţii a Sf. Părinte adresată Universităţilor, ca şi centre de cercetare ştiinţifică, de cunoaştere şi de formare culturală şi profesională a tinerelor generaţii, să construiască un nou umanism care să repropună, actualizându-le, rădăcinile creştine ale Europei”.
La Bucureşti, reuniunea va avea loc în Aula Auditorium Maximum a Institutului Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, de pe strada General Berthelot, nr. 19, începând cu ora 17.30, aulă unde se va face şi legătura prin satelit cu celelalte centre universitare europene. Programul şi prezentarea în detaliu a fiecărui moment îl puteţi cunoaşte vizitând secţiunea specială a acestui eveniment de pe situl ARCB.ro. La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai tinerilor din toate Diecezele catolice din România.
