Intronizarea noului Patriarh catolic siriac la Beirut
19.02.2009, Vatican (Catholica) - Începând de sâmbătă, 14 februarie 2009, responsabilitatea Patriarhiei Catolice Siriace se află pe umerii lui Mar Ignace Youssef III Younan, după consacrarea şi intronizarea sa în cadrul unei ceremonii religioase solemne dar exuberante, care a avut loc în Catedrala Fecioarei Buneivestiri din cartierul siriac al Beirutului. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Patriarhului maronit Cardinalul Nasrallah Sfeir, şi a unei adunări ecumenice de Patriarhi, Episcopi şi preoţi din majoritatea Bisericilor Catolice Răsăritene şi Ortodoxe, inclusiv Patriarhul comunităţii siro-malankareze din India, Abhram Mar Julios. Nunţiul apostolic, Mons. Luigi Gatti, şi Arhiepiscopul emerit de Washington, Mons. Theodore McCarrick, au reprezentat ramura apuseană a Bisericii.
Înconjurat de Episcopii şi comunitatea sa, Patriarhul a intrat în Biserică cu capul acoperit cu un văl alb. A trecut printre rândurile de credincioşi şi a rămas în spatele altarului până la sfârşitul slujbei religioase, conform unui ritual care aminteşte retragerea lui Isus în deşert. La sfârşitul Liturghiei, a fost intronizat de Episcopii comunităţii sale, înaintea cărora a îngenuncheat şi care şi-au pus mâinile deasupra lui. Îngenunchind în faţa Episcopilor, noul Patriarh a acceptat însărcinarea sa pastorală. Când a spus: „Sunt de acord şi accept”, sute de credincioşi din Siria au izbucnit în aplauze şi strigăte de bucurie. Noul Patriarh i-a binecuvântat apoi pe credincioşi dintr-un tron ridicat de trei ori de către membrii Sinodului, ajutaţi de preoţi tineri.
În discursul ţinut la sfârşitul ceremoniei, noul Patriarh i-a mulţumit Cardinalului McCarrick, care i-a fost „părinte spiritual la începutul slujirii sale ca preot în Statele Unite”. Arhiepiscopul catolic emerit de Washington a condus consacrarea noului Patriarh ca nou Episcop al Eparhiei Fecioarei Eliberării din Newark, înfiinţată în 1995 pentru catolicii siriaci din SUA şi Canada. Tema discursului Patriarhului a fost: „Tuturor toate m-am făcut”, un citat din Sf. Paul care reflectă preocuparea sa pentru a-i aduce împreună pe membrii comunităţii sale, Episcopi şi preoţi, răspândiţi în întreaga lume, şi pentru a reconcilia rolul lui ca tată şi lider, ţinând laolaltă „viziunile şi ideile divergente care caracterizează popoarele şi instituţiile”.
Născut în Siria, ca preot a activat în Liban, în acelaşi cartier siriac în care se află sediul Bisericii în care a devenit Patriarh. Înainte de a fi Episcop, a fost misionar în Canada şi SUA, devenind mai apoi vizitator apostolic pentru catolicii siriaci din America Centrală. Papa Benedict al XVI-lea i-a acordat noului Patriarh „comuniunea eclesiastică” după ce a fost ales la cârma Bisericii din Antiohia şi din întreg Răsăritul a Siriecilor, de către Sinodul desfăşurat la Roma în perioada 18-20 ianuarie 2009. Papa l-a invitat pe noul Patriarh şi Biserica lui să fie „semănători ai păcii, înainte de toate în Ţara Sfântă, Irak şi Liban, unde Biserica Siriacă se bucură de o mult apreciată prezenţă istorică”. „Îmi doresc să văd că în Răsărit, unde a fost vestită Evanghelia, comunităţile creştine pot continua să trăiască şi să dea mărturie de credinţa lor aşa cum au făcut-o de-a lungul secolelor, dornice să asigure asistenţă pastorală celor care trăiesc acum în altă parte, pentru ca ei să poată rămâne în mod rodnic legaţi de rădăcinile lor religioase”, a adăugat Papa Benedict al XVI-lea.
