În memoria Episcopului martir Anton Durcovici
16.12.2004, Iaşi (Catholica) - Doi oaspeţi deosebiţi au onorat anul acesta marcarea la Iaşi a 53 de ani de la moartea Episcopului Anton Durcovici: scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Oaspeţii au ţinut prelegeri la Centrul Cultural „Xaverianum”, joi, 9 decembrie, şi la Institutul Teologic „Sf. Iosif”, vineri, 10 decembrie. Invitaţii au vorbit despre locul unde a murit Anton Durcovici şi patrimoniul cultural al închisorii Sighet. Anul acesta, la 10 decembrie, s-au împlinit 53 de ani de când în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmaţiei a murit ca martir Episcopul Anton Durcovici. Mărturia lui de credinţă este mult preţuită de credincioşii Diecezei de Iaşi, care se roagă necontenit pentru beatificarea sa, iar anual, la 10 decembrie, organizează manifestări deosebite prin care îi cinstesc memoria.
Anul acesta, din iniţiativa pr. iezuit Tadeusz Rostworowski, oaspeţi de seamă au fost soţii scriitori amintţi. Cei doi sunt personalităţi foarte cunoscute în spaţiul cultural şi editorial ieşean. Doamna Ana Blandiana este autoarea a numeroase volume de poezie şi nu numai, iar domnul Romulus Rusan este cunoscut în publicistica romano-catolică, mai ales prin articolele publicate în revista „Mesagerul Sfântului Anton”. În 1993, aceştia au depus la Consiliul Europei un proiect de transformare a fostei închisori de la Sighet într-un memorial al victimelor comunismului şi al rezistenţei la comunism. Iniţiativă a fost încununată cu succes. De remarcat că cei doi oaspeţi sunt fiii unor foşti deţinuţi politici.
În seara zilei de joi, 9 decembrie, cei doi scriitori au fost oaspeţii Centrului Cultural „Xaverianum”. Aici, la ora 18.30, a fost organizată o întâlnire cu studenţii ieşeni. Celor aproximativ 100 de studenţi prezenţi li s-au adăugat şi profesori de la Universitatea „Al.I. Cuza”. Oaspeţii au vorbit, printre altele, despre semnificaţia şi rolul închisorii Sighet în mecanismul de propagare a comunismului. A fost prezentat şi un film despre patrimoniul închisorii Sighet. A doua zi, ei s-au deplasat la Institutul Teologic „Sf. Iosif”. Aici, la invitaţia pr. rector Viliu Dancă, s-au întâlnit la ora 11.00, în aula magna a Institutului, cu profesorii şi studenţii seminarului. Au fost prezenţi şi preoţii hirotoniţi la Iaşi, la data de 29 iunie 2004. Manifestarea a fost onorată de prezenţa PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, precum şi a PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi.
La început, moderatorul întâlnirii, pr. Viliu Dancă, a dat citire unui fragment descoperit recent, din testamentul Episcopului Anton Durcovici: „Sufletul meu nemuritor, mântuit prin sângele preascump al lui Isus, îl încredinţez milostivirii nemărginite a Mântuitorului şi Judecătorului meu, precum şi grijii de mamă, a Fecioarei Preacurate, şi-l recomand rugăciunilor Bisericii şi tuturor credincioşilor. Trupul meu neînsufleţit doresc să fie înmormântat unde şi cum va decide venerabilul Ordinariat Arhiepiscopal de Bucureşti. Dacă va fi cu putinţă, înmormântarea mea să fie precedată de o misă de recviem, la care rog să se împărtăşească cei ce m-au cunoscut şi mi-au vrut binele, rugându-se în acele clipe fericite când Dumnezeul cel Atotputernic şi Preamilostiv este în pieptul lor şi pentru odihna sufletului meu…”.
După această manifestare, la ora 12.00, în capela Seminarului, PS Petru Gherghel a celebrat o Liturghie solemnă, la finalul căreia a înmânat diploma de bacalaureat celor care au încheiat studiile teologice în vara anului 2004. Această diplomă este rod al multor ani de studii. La predică, PS Aurel Percă a vorbit despre mărturia de credinţă a martiriului Episcopului Anton Durcovici. Mărturia lui este o încurajare pentru preoţii de astăzi. Ceea ce l-a consumat pe PS Durcovici a fost dragostea sa nemăsurată pentru turma încredinţată. Toate aceste manifestări nu sunt decât un crâmpei al dragostei şi preţuirii poporului creştin din Moldova faţă de episcopul Anton Durcovici, citim pe situl Diecezei de Iaşi. Jertfa şi exemplul acestui Episcop sunt pururi vii în memoria creştinilor.

Jertfa episcopului Anton Durcovici, dar şi a altor preoţi şi cardinali, jertfa intelectualului şi a omului de rând dau măsura demnităţii noaste naţionale pe care rău-voitorii se străduiesc s-o ascundă sub obrocul uitării, s-o facă să pară neînsemnată. N-am primit ocupaţia sovietică şi comunismul resemnaţi, în genunchi, am avut dârzenia să luptăm ca să salvăm din imperiul întunericului fiimţa noastră naţională şi spirituală. În acest sens îndrăznesc să spun că am scris şi eu un roman„Potârnichi bătute de vijelie„, publicat în acest an. Nu trebuie uitat trecutul pentru că suntem copleşiţi de prezent şi nici nu trebuie să acceptăm ideea indusă ca o diversiune, potrivit căreia noi, românii, n-am fi avut eroismul rezistenţei franceze, ori al sârbilor. Fals! Maşina de propagandă comunistă au avut interes în acreditarea unei asemenea idei. Prezentul pe care-l trîim îşi are rădăcini în acest trecut întunecat. Cinstirea memoriei celor care s-au jertfit precum episcopul Anton Durcovici e şi o punte întinsă tinerei generaţie.